Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALARMANT! Elevii ieşeni au chiulit 150 de ani

Publicat in Adevarul, marți 13 decembrie 2011 ·

Peste 200 de elevi au fost exmatriculaţi din şcolile ieşene în urma numărului mare de absenţe. La finalul primului semestru, aceştia au reuşit „performanţa“ de a strânge 1.300.000 de absenţe.

Statistici îngrijorătoare pentru educaţia ieşeană! După numai trei luni de la începerea şcolii numărul absenţelor la nivelul judeţelor se ridică la 1.300.000, din care peste 860.000 sunt nemotivate.

Ca urmare a absenteismului ridicat, peste 200 de elevi au fost exmatriculaţi din şcoli. Alţi 900 de tineri sunt pasibili de exmatriculare din cauză că au peste 40 de absenţe nemotiovate trecute în catalog.

Topul chiulangiilor la Iaşi. Vezi ce şcoală a atins recordul de 43 de absenţe pe cap de elev

Top licee din Iaşi unde s-a intrat cu cele mai mari medii

Bac-ul, probă imposibilă la şcoala din Holboca. Doi ani la rând, niciun promovat. Directorul: „Anul viitor va fi mai bine“

„Deşi s-au înregistrat progrese, ele sunt după părerea noastră încă prea mici. Elevii noştri continuă să lipsească, avem un număr foarte mare de absenţe, dar în ani înseamnă 99,8 ani de absenţe nemotivate, iar numărul total al absenţelor elevilor noştri depăşeşte 1.300.000, ceea ce înseamnă undeva la 150 de ani", spune Liliana Romaniuc, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi.

Din topul şcolilor cu cele mai multe absenţe fac parte unităţile de învăţământ din Holboca şi Târgu Frumos.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 37 minute
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum o ora
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum 52 minute
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Incendiatorul de mașini din Chitila, prins de polițiști după 21 de zile. Unde se ascundea

Ziare.com acum o ora
După 21 de zile, un tânăr de 28 de ani, care a incendiat o mașină, a fost în sfârșit depistat de oamenii legii. A fost găsit la Chiajna, acolo unde locuia fără forme legale. A fost reţinut pentru 24 de ore. "La data de 29 martie a.c., în jurul orei

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 6 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 4 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum o ora
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 2 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

joi

8°/15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°