Încetinirea creşterii Produsului Intern Brut şi obstacolele politice în faţa deciziilor economice ar putea elimina India din categoria ţărilor recomandate pentru investiţii, atrage atenţia agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s.
India ar putea fi prima ţară din grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India şi China) retrogradată din categoria recomandată investiţiilor, a averizat agenţia de evaluare financiară Standard&Poor's. Asta la doua luni după ce agentia a acordat ratingului Indiei perspectivă negativă.
"Încetinirea creşterii PIB şi obstacolele politice în faţa deciziilor economice sunt printre factorii care cresc riscul ca India să-şi piardă ratingul investiţional", se arată într-un comunicat al agenţiei.
India are în prezent calificativul "BBB-", cel mai scăzut rating din categoria recomandată investiţiilor.
Creşterea Produsului Intern Brut al Indiei a fost de 5,3% în primul trimestru, cel mai redus ritm de creştere din ultimii noua ani.
"Datele subliniază ritmul neobişnuit de încetinire a economiei, determinat probabil de scăderea investiţiilor şi creşterea dezechilibrelor comerciale. De asemenea, situaţia este dificilă pentru autorităţi, deoarece nu este loc pentru măsuri fiscale de stimulare a creşterii, şi, pentru moment, nici de relaxare a politicii monetare, deoarece inflaţia a revenit la cote mari", a comentat un economist al Credit Agricole CIB Hong Kong imediat după publicarea datelor privind economia indiană.
"Incapacitatea de liberalizare în continuare a economiei ar putea reduce potenţialul de creştere pe termen lung al Indiei şi, aşadar, poate afecta ratingul său suveran", precizează raportul.
Economiştii se aşteaptă ca această retrogradare a ratingului Indiei, aflat deja la cel mai redus nivel din statele membre BRIC, să accentueze reculul bursei de la Bombay şi moneda naţională a ţării