La final de mai a avut loc la Cluj o conferinţă internaţională dedicată unei teme fundamentale: poate fi teologia ortodoxă de azi contextuală? Interogaţia trimite la percepţia unora, deloc puţini, mai ales din Occident, dar nu numai, a unei Ortodoxii paradoxale: atemporală în teorie şi cât se poate de pământească în practică.

Aşadar, putem citi Sfinţii Părinţi şi semnele vremii în acelaşi timp? Ei bine, da! Din cel puţin două motive. În primul rând, respectul faţă de Tradiţia patristică se vede în maniera constructivă de raportare la aceasta, iar nicidecum în încremenirea idolatră. Nu există formă mai improprie de a cinsti pe Sfinţii Părinţi decât refuzul actualizării Evangheliei exact după modelul pe care ei l-au aplicat cu succes în primele secole creştine. Fidelitatea creatoare – aceasta este esenţa unei contextualizări autentice.

În al doilea rând, Sfinţii Părinţi nu au pretins că istoria teologică a comunităţii de credinţă se termină cu ei. Dimpotrivă! S-au perceput pe sine mereu ca făcând parte dintr-un fluviu al Tradiţiei care continuă să curgă până la finele lumii. Altfel spus, fiecare generaţie are datoria, explicit formulată de Mântuitorul, de a propovădui cuvântul vieţii, făcându-l accesibil diferitelor culturi, mentalităţi şi tradiţii nemajusculate, dar nu mai puţin determinante. Aceasta este, concis formulat, misiunea prin excelenţă a Bisericii.

Dialogul dintre Revelaţie şi istorie, imuabil şi muabil, text şi context nu poate fi de aceea oprit artificial la perioada patristică. Conştienţi fiind de propriile noastre slăbiciuni şi limite, dar şi de promisiunea permanentă a sfinţeniei, fiecare este chemat, în locul şi în timpul care îi sunt date, să actualizeze prezenţa lui Dumnezeu prin participarea la Sfintele Taine şi mărturisirea Adevărului. O parte consistentă a unei asemenea actualizări rezidă în aplecarea asupra temelo