Wal-Mart, Du Pont, Microsoft, IBM, Berkshire Hathaway, Jonhson & Jonhson, General Motors, General Electric... Ne-am apucat de facut reclama? Din pacate, n-avem cui. Companiile integre ale lumii au activitati extrem de reduse in Romania. Asadar, multinationalele considerate integre, acelea care nu dau spaga, care nu cotizeaza pentru protectia de partid si de stat ocolesc Romania. Bine, dar n-am vazut noi la televizor o adevarata ofensiva indreptata impotriva baronilor de toate culorile politice? Ba da, numai ca e greu de spus daca asistam la o operatiune "mani pulite" (in traducere - "cu mainile curate") sau la o spalare de rufe in familie, adica o nenorocita de reglare de conturi.
Termenul imprumutat de la campania anticoruptie din Italia anilor â90 se potriveste cel mai bine cu ceea ce se vede acum in Coreea de Sud. Procurorii de la Seul s-au apucat sa priponeasca, la gramada, functionari, politicieni si oameni de afaceri. In schimb, la Moscova pare ca are loc doar o reglare de conturi, fiindca, din cate se observa, presedintele Putin s-a apucat sa faca ordine in mafia oligarhilor nu ca sa eradicheze fenomenul coruptiei, ci doar pentru a stabili, fara echivoc, cine este il capo di tutti capi. In timp ce Berezovski, Gusinski sau Hodorkovski au ajuns pe lista neagra sau dupa gratii, Abramovici, Fridman sau Vekselberg sunt tot bine-mersi la mosiile si palatele lor.
Care dintre modele este copiat de Romania? E prematur sa dam verdicte, dar ce se stie limpede este ca s-a interzis de sus sa se mai puna etichetari generale gen "Romania, tara corupta". Politicienii occidentali care fac astfel de afirmatii trebuie sa vina cu probe pentru a fi luati in seama, altfel vor fi ignorati, cum i s-a intamplat deja ambasadorului american Michael Guest. Rau a facut ca a vorbit asa, la modul general, despre coruptia care nu este nici de stanga, nici de dreapta, despre ind