Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea, supărat că Antonescu chiulește de la discursul lui Băsescu: "Cineva trebuie să şi muncească"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 martie 2013 ·

Dacă președintele Senatului nu vine la discursul președintelui Traian Băsescu, cioneva trebuie să muncească, adică să conducă ședința de plen, spune președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. "Trebuie să fie un vinovat de serviciu", a tras concluzia Zgonea.

"Păi dacă domnul preşedinte Antonescu pleacă, cine conduce şedinţa? Şi dacă toţi vicepreşedinţii de la PSD ar pleca, cine ar conduce şedinţa?", a răspuns președintele Camerei Deputaților, întrebat dacă el va participa la ședința de plen în care va vorbi președintele Traian Băsescu.

"Trebuie să fie un vinovat de serviciu. Nu v-aţi obişnuit că eu sunt vinovatul de serviciu? Cineva trebuie să şi muncească", a mai spus Zgonea, citat de mediafax.ro.

Pesediștii, împărțiți în două tabere

În ceea ce-i privește pe parlamentarii PSD, Zgonea a spus că aceștia vor decide

dacă participă la şedinţa de plen reunit în care preşedintele Traian Băsescu îşi va prezenta mesajul dar că opiniile sunt împărţite printre social-democraţi.

"Grupurile decid. Avem o discuţie şi cu preşedintele Ponta şi la Cameră, şi la Senat. Opiniile sunt împărţite. O parte sunt pentru păstrarea relaţiei instituţionale cu Traian Băsescu, nu văd oportunitatea discuţiei de genul acesta. Cealaltă parte vrea să arătăm că suntem un Parlament responsabil, atât de responsabil încât să venim în fiecare zi la serviciu atunci când suntem obligaţi", a spus Zgonea.

Președintele Senatului Crin Antonescu nu este interesat de discursul președintelui, prin urmare a anunțat că nu va fi prezent în Parlament. Nici parlamentarii PNL nu vor fi în sală, potrivit unor surse parlamentare.

CITIȚI ȘI:

Băsescu, discurs în fața Parlamentului, marți, la ora 15.00 "PERLE de cultură" de la Zgonea: "COLEGUL meu, Mihai Viteazul" PLUS: "Femeia te ridică, femeia te coboară!"

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 3 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Guvern: Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional / România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice

News.ro acum o ora
Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional, a reiterat, joi seară, Guvernul României, făcând apel la toţi cei care pot susţine acest demers. ”România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice”, a m

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 4 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 2 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Mișcare cu ecouri puternice pe scena internațională: Argentina a cerut să devină "partener global" al NATO

Wall-Street.ro acum 49 minute
Argentina a cerut să devină "partener global" al NATO, solicitare transmisă formal Alianţei în cadrul unei întâlniri pe care ministrul argentinian al apărării, Luis Petri, a avut-o la Bruxelles cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, r

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 3 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice poartă numele Nadia Comăneci

Mediafax acum 2 ore
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Întâlnire misterioasă la Damasc între președintele Siriei și șeful Serviciului Secret din România, dezvăluită de un diplomat european

Ziare.com acum 19 minute
Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, 17 aprilie, pentru Syria TV, că șeful Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke. Diploma

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României, datorită unui autogol al lui Chipciu

Mediafax acum 17 minute
Oţelul a deschis scorul prin Cisse, care a marcat pentru gazde cu o lovitură de cap din marginea careului mic, după o centrare a lui Bodişteanu (1-0, min. 12). Oaspeţii au preluat iniţiativa şi până la finalul primei reprize au reuşit să egaleze din

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°