Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adriana Nedelea: "Jurnalul este viaţa mea de zi cu zi"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 ianuarie 2011 ·

Urmaşa Melaniei Medeleanu la buletinele informative de pe Realitatea TV, spune că un bun prezentator de ştiri trebuie să ştie despre ce vorbeşte. Sursa: VLAD STĂNESCU

Atunci când a avut loc plecarea Melaniei Medeleanu, conducerea postului Realitatea TV a promovat-o pe Adriana Nedelea pentru prezentarea principalelor jurnale de ştiri (orele 18.00 şi 20.00).

După mai multe săptămâni de la schimbarea de gardă, Adriana Nedelea a acordat un interviu "Evenimentului zilei", mărturisindu-ne ce înseamnă emoţia din prime-time, pregătirea jurnalului şi ajutorul pe care i l-a acordat Melania Medeleanu de-a lungul timpului.

EVZ: Cum ţi se pare această trecere, de la zi la prime-time?

Adriana Nedelea: Nu a fost o trecere foarte bruscă pentru mine pentru că eu deja îi ţineam locul Melaniei vinerea, sau în orice altă zi în care ea nu putea veni, şi atunci mi-a fost mult mai uşor să trec pe programul acesta. Nu pot să spun că nu am avut emoţii, am emoţii în fiecare zi. Responsabilitatea a fost mare, pentru că ştiam că o înlocuiesc pe Melania, un jurnalist foarte bun.

Ce schimbări ţi-a adus trecerea aceasta?

Mereu ni se spunea: aveţi grijă cum vorbiţi, cum vă îmbrăcaţi, cum arătaţi, aşa că nu a fost o schimbare foarte mare. Desigur, un reporter nu arată la fel de bine ca un moderator, mai bate vântul, mai plouă, e mai puţin machiaj. Grijă cred că am avut întotdeauna faţă de mine, e respectul faţă de cel de-acasă, care mă urmăreşte.

La început te-ai simţit puţin în umbra Melaniei?

Eu am avut foarte multe de învăţat de la Melania şi nu cred că a fost o zi, un moment să numi răspundă la o întrebare, la vreo nelămurire, de când am intrat să-i mai ţin locul. Mereu a fost acolo lângă mine, mai ales că formatul era nou. Sunt altfel de ştiri. De fiecare dată când aveam vreo întrebare, ea era mereu acolo şi-mi spunea c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”, conform știripesurse.ro. ”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiției, doamna

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum o ora
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum o ora
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România

Ziua Constanta acum o ora
Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România: cine este diplomatul Vladimir Lipaev? Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al țării în România. Decretul corespunzător a fost publicat

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Ministerul Apărării: Drone observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu în apropierea aeroportului / Acestea erau probabil de tip comercial / A fost sesizat Parchetul Militar

News.ro acum 37 minute
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu şi au precizat că acestea erau probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Vlad Pascu a cerut să fie judecat în arest la domiciliu/ Mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru cei doi tineri ucişi în accidentul provocat de Vlad Pascu/ Cererea, respinsă

News.ro acum 2 ore
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu. De asemenea, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut drep

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 5 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Percheziții ale Poliției la Mureș, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Cum au fost sancționați proprietarii animalelor

Ziare.com acum 2 ore
Poliţia din Mureş a făcut percheziţii, marţi, 16 aprilie, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru a se

Parlament: Câinii ghizi ai persoanelor nevăzătoare vor avea acces oriunde

Mediafax acum 2 ore
Persoanele nevăzătoare vor putea intra oriunde însoţite de câini ghizi, inclusiv în mijloace de transport în comun, magazine şi instituţii publice. Legea USR care stabileşte acest lucru a fost adoptată de Parlament şi mai este nevoie doar de promulg

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

14°
mar.

7°/24°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°