Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu-l scăpaţi!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 12 iunie 2008 ·

Golgeterul Olandei joacă la limită, pîndind ieşirea apărării. “Este regele ofsaidului!”, l-a descris Felipe Scolari, selecţionerul Portugaliei.

Goian, Tamaş, atenţie mare cum ieşiţi la ofsaid îm­po­tri­va Olandei! Pentru că Van Nistelrooy speculează orice eroare a defensivei din faţa sa! Calitatea lui a ieşit în evidenţă şi luni, cu Italia, cînd Barzagli şi Materazzi au încercat să-l lase în afara jocului făcînd greşit un pas înainte. Rămas nemarcat, ata­cantul batav a înscris uşor la Berna.

Această fază s-ar putea repeta şi contra Franţei, dar şi pe 17 iu­nie, cu noi! E un detaliu pentru ca­­re Van Nistelrooy se pregăteşte in­tens, aducîndu-l la per­fec­ţiune.

Fapt remarcat şi de Luiz Felipe Scolari. “Van Nistelrooy este regele ofsaidului. E cel mai bun fotbalist din lume în dejucarea capcanei întinse de apărări. Ştie ca nimeni altul să evite ofsaidul. Stă la limită în permanenţă”, a declarat selec­ţio­nerul Portugaliei.

Mai e un amănunt pe care ariergarda noastră n-are voie să-l uite. Potrivit UEFA, un fundaş căzut în spatele liniei de fund face parte din joc. Şi se ţine cont de el ca şi cum ar fi ultimul apărător. Neştiind regula, italienii au plătit. Pa­nuc­ci era întins lîngă poar­tă şi toc­mai el l-a scos din ofsaid pe Van Nis­tel­rooy la golul de 1-0 al Olandei!

“Acesta e doar începutul. Mă simt plin de energie, e un avertisment pentru toţi apărătorii cu care mă voi confrunta”

Van Nistelrooy atacant Olanda

32 de goluriare Van Nistelrooy la “naţionala” Olandei, cu unul mai puţin decît Cruyff.

Revine Robben cu “tricolorii”?

Ieri, la conferinţa de presă, Marco van Basten a limpezit situaţia lui Robben (foto): “Arjen se antre­nează separat după leziunea suferită la adductori şi, în cel mai bun caz, va juca marţea viitoare, împotriva României”. Melchiot, accidentat la coapsă, are şanse mai mi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 24 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 33 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 10 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum o ora
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Un tablou de 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, descoperit în România

Mediafax acum 17 minute
„Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetă

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 38 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum 46 minute
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°