Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amelia Etegan este ziarista care ţine vii tradiţiile populare

Publicat in Adevarul, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

După ani buni petrecuţi în linia întâi a presei, oferindu-le doljenilor ştiri proaspete din judeţ, se dedică acum promovării obiceiurilor olteneşti, organizând evenimente cu ecou peste hotare.

Despre orice ţi-ar vorbi, o face cu pasiune şi convingere: despre prima meserie care, de altfel, i s-a cuibărit în suflet şi pe care nu a putut să o uite niciodată - cea de jurnalist; despre proiectele la care lucrează, alături de oameni valoroşi; despre planurile pe care le are şi despre personalităţile cu care instituţia pe care o conduce acum, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, a colaborat de-a lungul timpului.

De la presă, înapoi la folclor

Nu i-a uitat pe cei cu care a lucrat ani în şir „pe baricade“, „vânând“ ştiri în prima linie şi îşi aminteşte cu drag de toate redacţiile craiovene prin care a trecut. „După toate experienţele în presă, pot spune că radioul mi se pare cea mai complexă formă de media, pentru că acordă foarte mare atenţie fondului, nu formei“, mărturiseşte Amelia. A venit apoi momentul când a decis să pornească pe un alt drum, participând la concursul pentru postul de director al centrului din subordinea Consiliului Judeţean Dolj, pe care l-a şi câştigat. „Mi-a plăcut foarte mult, pentru că făcusem folclor în facultate şi am avut doi profesori extraordinari: Aurelian Popescu şi Nicolae Panea, un cadru didactic valoros al Facultăţii de Litere, cu care colaborez foarte bine“, povesteşte Amelia Etegan.

Diferenţele majore între sistemul privat şi cel de stat aproape că au doborât-o iniţial, dar s-a adaptat repede. „Eram obişnuită cu lejeritatea şi lipsa de birocraţie din sistemul privat şi am fost surprinsă de sistemul bugetar, care îţi cere mereu hârtii, însă m-am conformat repede, pentru că mi-a plăcut foarte mult munca de aici. M-a atras faptul că organizam evenimente mari pentru Craiova ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile

Mediafax acum o ora
China a fost "foarte, foarte secretoasă" cu privire la progresele sale în domeniul spaţial, a declarat în faţa parlamentarilor de la Capitol Hill Bill Nelson. "Credem că o mare parte din aşa-zisul lor program spaţial civil este un program militar. Ş

Tragedia de la 2 Mai. Un nou termen de judecată în dosarul lui Vlad Pascu. Avocatul Cuculis face declarații (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai și formulează cerere de abținere. Noul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 9 mai 2024, ora 10.00. În urma acestei amînări, avocatul Cuculis a făcut declarații.

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum 3 ore
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Începe oficial sezonul turistic la Alba Iulia: Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, de la 1 mai

G4Media acum o ora
Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai. Reprezentanții Centrului Cultural ”Palatul Principilor” din Alba Iulia anunță deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetatea Alba Carolina, transmite Alba24. ”Mii de oameni vin,

Premierul Marcel Ciolacu, vizită de lucru timp de două zile în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu se află joi şi vineri într-o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, un obiectiv important al acestei vizite fiind consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor emirateze. Consolidarea componente

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum 2 ore
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum o ora
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Trei ucraineni, DISPĂRUȚI în munții din Maramureș/„Sunt în hipotermie”

Gandul acum 2 ore
Trei cetățeni ucraineni, de 27, 45 și 46 de ani, sunt căutați de salvatorii montani din Maramereș în zona vârfului Șerban. Doi dintre ei sunt în hipotermie și nu mai pot continua drumul. A nins în munții din Maramureș În zonă este zăpadă, iar config

Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite. Motivul e pierderea puterii de transmisie din cauza bateriei

News.ro acum 3 ore
Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), tran

Prima cabană montană construită în România, în 1880, se află în judeţul Sibiu, la 1.540 m altitudine

Mediafax acum 2 ore
Prima cabană montană construită în România se află în Sibiu, la 1.540 de metri altitudine, precizează Consiliul Judeţean Sibiu, într-o postare pe Facebook. Iniţial a fost cunoscută sub numele de „Casa de adăpost Şerbota”, pentru ca apoi să fie reden

Vremea

București
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

9°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/8°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°