Cu o lună înainte de declanşarea campaniei electorale pentru alegerile locale, Consiliul Judeţean Vrancea şi Instituţia Prefectului au pornit şicanele, miza acestui scrutin fiind imensă pentru ambele instituţii.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean au anunţat că locaţia în care va funcţiona Biroul Electoral Judeţean se află chiar în sediul instituţiei păstorită de Marian Oprişan.
„Locaţia Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr.41 Vrancea a fost stabilită împreună cu primarul municipiului Focşani, potrivit prevederilor legale în vigoare şi beneficiază de suportul tehnic şi logistic necesar desfăşurării activităţilor care se impun", se precizează într-un comunicat al Consiliului Judeţean.
Prefectul judeţului spune că nu poate fi de acord cu o astfel de decizie, mai ales că spaţiul anunţat este inadecvat şi se află în vecinătatea biroului preşedintelui Consiliului Judeţean, el însuşi candidat la aceste alegeri.
„Ca şi în anii din urmă, Biroul Electoral Judeţean va funcţiona în clădirea Direcţiei de Finanţe. Zilele următoare o să dat un ordin în acest sens", a precizat prefectul Sorin Hornea, care îl va concura pe Marian Oprişan la preşedinţia Consiliului Judeţean Vrancea.
La rândul său, preşedintele PDL Vrancea, deputatul Alin Trăşculescu, atrage atenţia preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea şi primarului Decebal Bacinschi că această comunicare publică cu privire la sediului Biroului Electoral în clădirea CJ Vrancea se află în afara prevederilor legale.
Oprişan o ia înaintea prefectului şi anunţă constituirea Biroul Electoral de Circumscripţie în sediul instituţiei pe care o păstoreşte
„Potrivit Legii 67/2004 a Alegerilor Locale, prefectul anunţă public atât sediul, cât şi programul Biroului Electoral de Circumscripţie, în termen de două zile de la constituirea acestuia. Atrag atenţia preşedintelui USL Vrancea, Mar