Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bătrân condamnat pe viaţă din penitenciarul Giurgiu (Galerie Foto)

Publicat in Adevarul, miercuri 11 martie 2009 ·

Are la activ trei omoruri pe care le pune pe seama mândriei lui, dar şi a răutăţii oamenilor. Ion Neculae, cel mai bătrân rrom vieţaş din Penitenciarul Giurgiu, vrea să-i fie abolită pedeapsa de închisoare pe viaţă. Asta în timp ce zeci de mii de români vor reintroducerea detenţiei pe viaţă pentru infracţiuni de omor. Condamnat pe viaţă, având trei omoruri la activ, speră să fie eliberat şi să ia viaţa de la capăt. Ion Neculae, în vârstă de 60 ani, este cel mai în vârstă puşcăriaş închis pe viaţă din Penitenciarul Giurgiu şi are trecute în cartea de vizită două condamnări.

Prima dată, în 1974,  a luat cu cuţitul două vieţi, tată şi fiu. Prezintă dezinvolt şi lipsit de emoţie atrocităţile comise. „Am tăiat trei inşi, dintre care doi au murit. Eu eram în legitimă apărare şi am încercat să rezolvăm ca între vecini. Cu spoitorii nu e bine să te pui”, mărturiseşte deţinutul.

Avea 24 de ani când a fost închis, dar a fost eliberat condiţionat la vârsta de 38. La puţin timp după ce şi-a câştigat libertatea a mai făcut o victimă: a călcat un om cu maşina, primind astfel detenţie pe viaţă, el fiind recidivist.

„Regret, da’ acuma ce pot să fac?”

Cuţitar de meserie, pune gravitatea faptelor sale pe seama orgoliului său şi a răutăţii celor din jur. Privirea fixă care nu trădează nicio remuşcare îţi lasă senzaţia că n-ar ezita să-ţi devină naş, chiar dacă şi-a petrecut mai mult de jumătate din viaţă în puşcărie. „Nu pot spune că am fost cuminte, pentru mine orgoliul a fost tot. După atâţia ani de puşcărie, simt că a ars tot în mine. Regret, regret, da’ acuma ce pot să fac? Sunt singurul caz în care s-a dat pe viaţă pentru omor din culpă”, declară Neculae.

Nevasta a fost şi ea în puşcărie, iar acum îngroaşă rândurile emigranţilor plecaţi în Italia la „muncă cinstită”, după cum subliniază deţinutul.

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 29 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 42 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 46 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 29 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Alina Gorghiu, despre cazul 2 mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 48 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°