Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pompierul acuzat de viol rămâne în arestul Poliţiei

Publicat in Adevarul, luni 19 septembrie 2011 ·

Curtea de Apel Târgu-Mureş a respins recursul înaintat de pompierul-pedofil, astfel că acesta va rămâne în continuare în arestul preventiv al Poliţiei mureşene.

În data de 6 septembrie, Alexandru O., în vârstă de 46 de ani, subofiţer la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” din Târgu-Mureş, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 15 zile, după ce a fost acuzat de tentativă de viol, în ciuda faptului că procurorii au propus iniţial ca suspectul să fie reţinut timp de 29 de zile.

Cazul a şocat opinia publică

Conform mărturiilor, pompierul ar fi încercat la finele lunii august să întreţină relaţii sexuale cu o fetiţă în vârstă de numai 8 ani, care locuia în vecinătate. După cele întâmplate, în prezenţa psihologilor, fetiţa a mărturisit tot ce i s-a întâmplat.

Se pare că bărbatul a văzut-o pe fată în faţa blocului, a prins-o de încheietura mâinii şi a tras-o în scară, iar mai apoi în apartamentul în care atunci era singur. „Nenea mi-a ridicat bluza, m-a sărutat pe burtică şi a încercat să îmi bage limba în gură. Mi-a luat mâna şi a dus-o la penis“, a mărturisit fata. În aceste condiţii, Curtea de Apel Târgu-Mureş a considerat că recursul pompierului este nefondat, astfel că acesta va rămâne în arest.

De asemenea, conducerea ISU Horea a decis ca subofiţerul în cauză să fie suspendat din funcţie pe toată perioada în care acesta se va afla în stare de arest preventiv. Alte măsuri urmează să fie luate de către ISU odată ce ancheta va fi încheiată. Bărbatul era angajat la ISU „Horea” încă din 1995, neavând niciodată probleme la locul de muncă sau orice alt fel de acte de indisciplină. El riscă în prezent o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 48 minute
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 20 minute
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum o ora
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 3 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum o ora
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum o ora
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Ucraina îl DECOREAZĂ pe Alain Delon pentru sprijinul acordat țării încă de la începutul războiului

Gandul acum o ora
Ucraina îl va decora pe Alain Delon cu Ordinul de Merit pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat ţării încă de la începutul răboiului cu Rusia, a anunţat ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP. ”Încă din p

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum 2 ore
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°