Consilierii locali au mai parcurs o etapă a programului de vânzare a locuinţelor ANL, aceea de a ceda cele 124 de imobile din Buzău către proprietatea publică a statului.
Astfel, Agenţia Naţională de Locuinţe devine administratorul apartamentelor şi garsoneierelor din blocul 3B, B-dul 1 Decembrie 1918, blocul 3A, Aleea Sporturilor, zona Bazin Olimpic, blocul D4A, strada Gârlaşi şi blocul de locuinţe I -17, strada Primăverii, cartier Dorobanţi II. Pentru a le putea vinde chiriaşilor, statul mai are de parcurs o ultimă etapă, aceea de a-şi trece imobilele din proprietatea publică, în cea privată, în urma unei hotărâri de Guvern.
Apartamentele din aceste blocuri vor fi vândute, în condiţiile legii, către titularii contractelor de închiriere. Vestea bună e că locuinţele pentru care nu vor fi solicitări de cumpărare vor fi administrate în continuare de către Consiliul Local al Municipiului Buzău, în regim de închiriere. „Punem apartamentele în vânzare astfel încât banii rezultaţi din contracte să se reîntoarcă pentru construcţia altor locuinţe ANL, având în vedere că de trei ani nu au mai fost fonduri pentru aşa ceva”, a declarat Constantin Boşcodeală, primarul municipiului Buzău.
Terenurile aferente celor patru blocuri de locuinţe rămân sau vor fi trecute în proprietatea privată a municipiului, pentru a fi înstrăinate către actualii chiriaşi drept cote indivize aferente apartamentelor.
Vor să vândă dar nu au cui
Autorităţile locale sunt însă sceptice în cea ce priveşte succesul acestui program. „Trebuie să vă spun că numărul de cereri de cumpărare este extraordinar de mic, până astăzi doar şase cereri fiind depuse la primărie, asta şi din cauza preţului foarte mare, de 400 de euro pe metrul pătrat. Nu cred că este un preţ accesibil. Sincer, nu cred că se vor vinde locuinţele ANL pentru că ele nu au fost date celor bogaţi