Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV EVZ. Sondaj CSOP: USL a coborât la pragul de 50%

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 august 2012 ·

Un sondaj CSOP arată că USL începe să fie afectat de guvernare şi de acţiunea de suspendare a preşedintelui Băsescu, în timp ce PDL îşi revine uşor. Potrivit CSOP, coaliţia aflată la guvernare a scăzut lent, dar constant, în ultimele patru luni. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Analiştii apreciază că trendul descrescător este esenţial înaintea alegerilor şi numai poate fi oprit. Sondajul a fost efectuat în intervalul 10-13 august, pe un eşantion de 1002 persoane, intervievate faţă în faţă, la domiciliu. Eroarea de reprezentativitate este de 3%, cu o probabilitate de 0,95.

PDL, reviriment modest

USL ar obţine exact jumătate din voturile alegătorilor care vor să participe la alegerile parlamentare şi care au declarat o intenţie de vot, arată sondajul CSOP. Scorul PDL depinde de procentul celor care se prezintă la urne: 22% dacă prezenţa este mai mică (47% din eşantionul CSOP indică intenţia de a participa, precum şi intenţia de vot) şi 20% la o prezenţă mai mare (49% din eşantion vrea să voteze şi spune şi cu cine).

Sondajul CSOP indică un trend clar de creştere a PD, care avea 18% în luna mai, 20% în iunie, 21% în iulie şi 22% în 10-13 august. În schimb, trendul PSD este descrescător: 54% în mai, 52% în iunie, 51% în iulie şi 50% în august.

Potrivit acestei cercetări sociologice, partidul lui Dan Diaconescu, PP-DD, ar obţine între 12 şi 13 % (în descreştere), UDMR - 5%, iar PRM - 4%. Iniţiativa Civică de Centru Dreapta (ICCD), condusă de Mihai Răzvan Ungureanu, colectează doar 3% din intenţia de vot, în timp ce Noua Republică, partidul lui Mihai Neamţu, ar fi ales de doar 2% din cetăţenii români. De altfel, Neamţu are o problemă de notorietate – 68% din cei chestionaţi de CSOP nu-l ştiu sau nu răspund la întrebarea dacă au încredere în el. Doar 3% din repondenţi au încredere în Neamţu, în timp ce 25% au o părere proastă şi foarte p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Percheziții la „băieții deștepți” din Energie: Mascații au descins la Complexul Energetic Oltenia / DNA suspectează patru persoane de luare de mită

Gandul acum 53 minute
DNA face, joi, șapte percheziții, într-un dosar în care exista suspiciunea de luare de mită. Oamenii legii au descins inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Patru persoane au calitatea de suspect. Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că, jo

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum 31 minute
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Metrorex: Noul tren Metropolis produs de Alstom a sosit la Depoul Berceni. Trenul are camere de supraveghere interioare şi exterioare, sisteme de alarmare în caz de urgenţă, locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi, folie anti-grafitti

News.ro acum o ora
Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit joi la Depoul Berceni, anunţă Metrorex. Trenul are camere de supraveghere interioare şi exterioare cu înregistrare şi transmitere la bordul mecanicului a imaginilor din vagoane, are afişaj d

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Ciolacu, întrevedere cu Jutta Urpilainen, comisarul european pentru Parteneriate Internaţionale

Mediafax acum 47 minute
„Şeful Executivului român a arătat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pe lângă provocările la adresa securităţii în zonă, a condus şi la perturbarea pieţelor globale şi a lanţurilor de aprovizionare şi a apreciat că strategia de diplomaţie eco

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°