Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: La toamnă, e bine să fim greci!

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 iunie 2012 ·

Alegerile din Grecia ne arată ceva: este perfect posibil ca un partid de dreapta, care nu face promisiuni populiste şi care a guvernat în perioadă de criză, să câştige!

Printre multele explicaţii pentru victoria Noii Democraţii una a scăpat neobservată. În Grecia, votul este obligatoriu. E o lege lipsită de repercursini, e mai degrabă o chestiune de onoare, inclusiv de a cinsti memoria celor care în anii '60 şi '70 ai secolului XX au luptat împotriva dictaturii, fapt ce le-a permis grecilor să poată din nou să meargă la vot. Astfel, prezenţa la alegerile parlamentare depăşeşte 70%. Probabil că mulţi greci, dacă n-ar fi existat această impunere, ar fi stat acasă dezamăgiţi atât de oferta "responsabilă", cât şi de cea "extravagantă". În cele din urmă, raţiunea a învins pentru că oamenii au fost obligaţi să dea un răspuns.

Acest comentariu nu este o pledoarie pentru votul obligatoriu. Pragmatic vorbind, e imposibil de impus un asemenea sistem în România. Este însă o pledoarie pentru ca publicul de dreapta, oricât de dezămagit ar fi şi indiferent de care va fi oferta, să iasă în toamnă la vot. Un protocol încheiat de actuala Putere cu Sindicatele precizează că Guvernul va schimba Codul Muncii contra voturi. Miza principală este reintroducerea contractelor colective pe ramură, adică din nou putere şi influenţă discreţionară pentru sindicate. Cam cât de coruptă este mişcarea sindicală am văzut cu toţii în ultimii ani. Cel mai grav însă este semnalul dat mediului de afaceri. România va ieşi din criză şi va avea o creştere economică consistentă doar dacă va produce noi locuri de muncă. Un Cod al Muncii flexibil şi rezonabil, cum este cel care a fost asumat de Guvernul Boc, ajută la atingerea acestui obiectiv. Revenirea la un sindicalism deşănţat, fără un beneficiu real nici măcar pentru cei reprezentanţi de aceste organizaţii, nu va face decât ca Români

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 25 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 40 minute
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Tragedie în săptămâna mare. Un autobuz care transporta credincioşi de Paşte a căzut de pe o stâncă: 45 de morţi în Africa de Sud

Mediafax acum o ora
Accidentul a provocat moartea a 45 de persoane, iar una este grav rănită, a precizat departamentul de transport al ţării într-un comunicat citat de CNN. O fetiţă în vârstă de opt ani care a supravieţuit a fost transportată cu avionul la spital, a pr

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 3 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 2 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Rusia a primit un avertisment scris de la SUA înainte de atacul terorist de la Moscova

Ziarul de Iasi acum 3 ore
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale