Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cazul excepţional al unei fetiţe în vârstă de cinci ani care a citit peste 800 de cărţi într-un singur an

Publicat in Adevarul, vineri 31 mai 2013 ·

Ţi s-a întâmplat să începi să citeşti o carte şi să nu apuci să o termini? Ei bine, un exemplu de perseverenţă în acest sens îl oferă Sophia Moss, o fetiţă în vârstă de cinci ani din Louisiana care a reuşit să citească, într-un singur an, 875 de cărţi.

„Îmi place să citesc! Îmi place să citesc toată ziua. Doar în câteva zile nu citesc”, spune micuţa Sophia, care încă este la grădiniţă, relatează wafb.com.

Chiar dacă alţi copii de vârsta ei preferă să se joace, micul „şoarece de bibliotecă” a devorat cele 875 de cărţi pentru clasa întâi de la biblioteca Şcolii Elementare T.S. Cooley Magnet din oraşul Lake Charles. Performanţa de a împrumuta peste 20 de cărţi pe săptămână i-a determinat pe bibliotecari să se gândească la noi achiziţii.

„I-am spus Sophiei că va trebui să comandăm mai multe cărţi pentru biblioteca şcolii pentru că ea le-a citit aproape pe toate. Este destul de neobişnuit ca un copil de grădiniţă să citească atât de multe cărţi într-un singur an. Foarte neobişnuit.”, a declarat Mary Lanier, unul dintre bibliotecari.

Carl, tatăl micuţei Sophia, este la rândul său fascinat de pasiunea fiicei sale pentru lectură. Tatăl a ajutat-o pe Sophia să împrumute cărţi în fiecare săptămână de la biblioteca şcolii, începând cu doar cinci cărţi şi ajungând până la 20. „Îi place să citească şi o face tot timpul”, adaugă şi tatăl ei, care dă de înteles că micuţa stă treză şi noaptea doar pentru a-şi termina lectura preferată.

Mai mult, micuţa de doar cinci ani a scris deja o carte, intitulată „Animalul de companie al Sophiei”, care spune povestea unei broaşte ţestoate cu superputeri. „Eu am scris cartea de una singură, iar tata m-a ajutat să o produc”, povesteşte ea.

Chiar dacă este abia la început, povestea Sophiei este pe cale să devină una măreaţă. Micuţa Sophia are un viitor strălucit în faţă, lucru sesizat şi de tatăl ei, dar şi de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 18 minute
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum o ora
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ziua Constanta acum 20 minute
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. De asemenea, sunt aşteptaţi la Parchetul General Gelu Voican Voiculescu

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Peste 100 de balene pilot au eşuat în Australia de Vest

Mediafax acum 34 minute
Balenele sunt eşuate la Toby Inlet, a anunţat Departamentul de Biodiversitate, Conservare şi Atracţii din Australia de Vest. Zona se află în apropiere de oraşul Dunsborough, într-o regiune populară pentru turişti. „Am înţeles că există patru grupuri

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 2 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum o ora
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 2 ore
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°