Mara Ieşanu şi Daniel Tătaru reprezintă prezentul şi trecutul elitei din învăţâmântul nemţean. După rezultate excepţionale la Olimpiadele Internaţionale de Chimie, Mara a ales Medicina la „Carol Davila“, iar Daniel Tătaru este profesor la Universitate Berkeley din San Francisco.
Deşi fac parte din generaţii diferite, Mara Ieşanu şi Daniel Tătaru sunt vârfurile cu care care se mândreşte şcoala nemţeană.
Mara Ieşanu (19 ani) face ca de trei ani să se vorbească la superlativ despre Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Roman, şi despre catedra de chimie a liceului. Rezultatele obţinute la Olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale de profil o recomandă drept cea mai titrată elevă a unităţii de învăţământ din Roman.
Anul acesta, în luna aprilie, ea a obţinut argintul la Olimpiada Internaţională de Chimie „Dmitri Mendeleev” desfăşurată la Taschkent, în Uzbekistan. Tototdată, a primit şi premiul special pentru cel mai bun punctaj la proba practică a competiţiei.
La faza Naţională a Olimpiadei de Chimie desfăşurată anul acesta la Piatra Neamţ, Mara a obţinut locul al III-lea, reeditând rezultatul din 2011, în aceeaşi etapă a competiţiei, de la Timişoara.
Mara a impresionat şi în 2011, atunci când a obţinut medalia de bronz la Olimpiada Pluridisciplinară desfăşurată în Sakha - Yakuţia, în Siberia.
Acum ea urmează cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti.
Deşi mulţi absolvenţi preferă să-şi continue studiile în străinătate, eleva de la „Roman-Vodă” nu a fost tentată de o asemenea perspectivă.
„Cred că şcoala românească de medicină este în top. Dacă era vorba de chimie, existau oferte şi din străinătate, dar vreau să-mi continui studiile în ţara mea. În plus, tot la Bucureşti au ales să studieze şi alţi colegi, e vorba şi de apro