Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ȘOCANT în cazul lui Sergiu Nicolaescu!? „Are mare noroc că a scăpat cu bine din așa ceva”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 28 decembrie 2012 ·

Boala de care suferă Sergiu Nicolaescu este mai complicată decât au estimat inițial medicii. În această dimineață, regizorul a fost operat de urgență.

Deși Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgență „Elias”, ieri, pentru o afecțiune digestivă cronică și trecut pe medicamente, ulterior medicii i-au diagnosticat o cu totul altă boală. În acest moment, regizorul se află la secția de Terapie Intensivă. „Are mare noroc că a scăpat. Doamne ferește să ai apendicită acută flegmonoasă la 80 de ani! Acum, starea lui este stabilă”, ne-a declarat Dana Safta, managerul Spitalului de Urgență Elias.

A fost operat laparoscopic

Într-un comunicat de presă transmis cu puțin timp în urmă, se precizează că „Domnul Sergiu Nicolaescu a fost operat pe cale laparoscopica astazi, 28.12.2012, de echipa chirurgicala a Spitalului Elias. Interventia chirurgicala a fost impusă de evoluția clinică din ultimele 24 de ore, în contextul afecțiunii digestive cronice benigne cunoscute.

TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR EVZ: CANALELE PRO TV nu vor mai fi recepționate de abonații ROMTELECOM Miniştrii bogaţi ai României sărace Firma de asigurări nu vrea să plătească daune pentru Huidu

Intraoperator a fost descoperita o peritonită localizata cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic. Intervenția chirurgicala a decurs fără incidente, pacientul fiind transferat în compartimentul postoperator pentru continuarea îngrijirilor”.

Semnele unei boli "ascunse"

Întârzierea cu care au intervenit medicii își poate găsi explicația în faptul că afecțiunea regizorului este mai puțin întâlnită la vârste foarte înaintate și nu e foarte ușor de depistat.

TOP 3 CELE MAI POPULARE ARTICOLE

I se spune MICUL PROFET şi a uimit lumea ştiinţifică. Relatări INCREDIBILE ale BĂIATULUI CARE A TRĂIT PE MARTE | VIDEONu a fost niciodată o frumusesţe, dar este

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 5 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 8 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 3 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 9 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 5 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 8 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

11°
joi

9°/13°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°