Războiul fanilor cu loja, răbufnirea fostelor glorii şi declaraţiile belicoase din Aleea Alexandru par să împingă Steaua pe un drum care duce către nicăieri. După demiterea italianului Cristiano Bergodi, palatul şi-a amintit că undeva, într-o debara, s-ar găsi o pelerină veche, pe eticheta căreia scrie Mihai Stoichiţă.
La instrucţiuni se menţiona că rezistă la murdărie, că suportă mai mult de 90 de minute în maşina de spălat şi că nu se şifonează uşor, indiferent de capriciile stăpânului. Mutarea aduce însă o boare de prospeţime.
Contestat de galerie şi compătimit pentru că a ales poziţia-echer în raport cu Pipera, tehnicianul alintat „Lippi” şi-a pus treningul şi a coborât în iarbă. În dorinţa de a-i conferi echipei valenţe ofensive, Stoichiţă a schimbat sistemul de joc, trecând la 4-3-3, mutare care a făcut deja să crească numărul ocaziilor la porţile adverse. O
mul care a ales să meargă la muncă în locuri pe care alţii le preferă ca destinaţii turistice (Ciudad de Panama, Kuweit, Limassol) a resuscitat tripleta columbiană a Stelei. Pe Zapata l-a titularizat, iar simpaticul Robinson şi-a păzit echipa la fel de eficient ca un scut antirachetă. Revenit după o accidentare, Toja a început să rafineze jocul, iar Dayro Moreno a avut revelaţia că ştie totuşi să alerge.
Poliglot, cu lecturi din care nu lipseşte Petre Popescu („Steaua este mierea din glonţul patriei“, parafrază la volumul „Dulce ca mierea e glonţul patriei“ al scriitorului stabilit în Los Angeles), abonat la reviste de specialitate şi cu abilităţi în a gestiona vestiarul, Mihai Stoichiţă are toate şansele să confirme cea mai mare performanţă a carierei sale: titlul de campion obţinut în faţa lui Mircea Lucescu, chiar şi în circumstanţe tulburi, acum 11 ani.
