Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O maşină s-a ciocnit cu un autocar plin, în apropiere de Bistriţa

Publicat in Adevarul, luni 2 septembrie 2013 ·

Un bărbat a fost rănit, duminică seară, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit pe DN 17, la câţiva kilometri de Bistriţa, de un autocar în care se aflau 22 de persoane, care venea din Italia şi se îndrepta spre Chişinău, arată Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, Marius Rus, a declarat pentru Mediafax că accidentul s-a petrecut duminică seară pe DN 17, după ce un autoturism în care se afla doar şoferul s-a ciocnit de un autocar în care erau 22 de persoane.

"Şoferul a rămas încarcerat. A fost scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii, el fiind transportat de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă la spital. O femeie de 33 de ani din autocar a făcut un atac de panică. I s-au acordat îngrijiri medicale, dar a refuzat să fie transportată la spital. Dintre pasageri, ceilalţi nu au păţit nimic", a declarat Marius Rus.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Antonela Pop, a declarat că autocarul venea din direcţia Cluj şi se îndrepta spre Chişinău, iar în el se aflau 22 de persoane care s-au îmbarcat din Italia.

"În autocar erau 22 de persoane care s-au îmbarcat din Italia, veneau din direcţia Cluj şi se îndreptau spre Chişinău. Maşina cu care s-a ciocnit autocarul mergea dinspre Bistriţa spre Cluj, respectiv din sens invers, şi a intrat pe contrasens pe banda pe care circula autocarul. Poliţiştii aflaţi la faţa locului vor stabili cauzele accidentului", a declarat Pop.

În zonă, circulaţia a fost blocată pe DN 17, dar întrucât accidentul s-a petrecut în apropierea intersecţiei între DN 15 A şi DN 17, unde există o legătură între cele două drumuri, poliţiştii au direcţionat tot traficul prin zona respectivă.

DN 17 face legătura între Transilvania şi Moldova, iar DN 15 A între Bistriţa şi Reghin. Cele două drum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum o ora
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum 40 minute
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Imagini de la Judecătoria Mangalia. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 36 minute
Fondul dosarului tragediei de la 2 Mai se află la Judecătoria Mangalia, noul termen fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2024, ora 10.00, „pentru a se introduce în cauză şi a se cita Fundaţia Română pentru Asistarea Victimelor Accidentelor, pent

Martin Scorsese pregăteşte un film biografic despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio

News.ro acum o ora
Regizorul Martin Scorsese în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon" şi pregăteşte un film despre Iisus, lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează Variety. Scorsese, care a lucrat la

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum o ora
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Şeful NASA acuză China că foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu: ”Trebuie să ajungem pe Lună/ Cred că suntem într-o cursă”

G4Media acum 24 minute
Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu, relatează DPA, citată de Agerpres. „China a făcut paşi extraordinari (în spaţiu), î

Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite. Motivul e pierderea puterii de transmisie din cauza bateriei

News.ro acum o ora
Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), tran

Șeful diplomaţiei UE avertizează că atacul Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza

Ziare.com acum 17 minute
Șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell a avertizat miercuri, 17 aprilie, că atacul de sâmbătă al Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza, transmite DPA. Josep Borrell mai condamnă violenţa coloniştilo

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Suedia adoptă o lege care scade vârsta pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani

Libertatea acum 24 minute
Parlamentul Suediei a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani şi facilitează accesul la intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Legea a fost adoptată cu 234 de voturi pentru şi 94 împotrivă

Vremea

București
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°