Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Angela Băruţă face voluntariat pentru copii şi părinţi

Publicat in Adevarul, luni 6 decembrie 2010 ·

Preocupată în permanenţă de perfecţionare şi în aceeaşi măsură de tot ceea ce înseamnă sprijin pentru cei din jur, Angela Băruţă contribuie la performanţa elevilor de şcoală primară care frecventează Centrul de zi „Alexandra“din Alba Iulia.

Născută: 2 ianuarie 1946, Sibiu

Familie: căsătorită, un fiu

Studii: Facultea de Istorie din cadrul Universităţii Babeş-Bolay, Cluj Napoca

După aproape patru decenii de muncă la catedră, Angela Băruţă a îmbrăţişat voluntariatul în sprijinul copiiilor şi părinţilor. „Centrul este parte componentă a «Asociaţiei pentru consiliere şi asistenţă specializată», iar primul contact al meu cu acest ONG a fost în urmă cu 5 ani, când m-am pensionat. Ei mi-au propus să mă implic într-un proiect pliat pe nevoile copiilor de şcoală primară, dar şi ale părinţilor“, a mărturisit Angela Băruţă.

Sprijin pentru copii, consiliere pentru părinţi

Centrul coordonat de Angela Băruţă este frecventat de elevi de la două şcoli din Alba Iulia. „La noi vin acum 8 elevi de şcoală primară care învaţă la şcolile Ion Agârbiceanu şi Mihai Eminescu. Eu personal îi preiau pe copii, după orele de curs şi îi aduc la Centrul care funcţionează în incinta Grădiniţei cu program prelungit numărul 11 de pe strada Vasile Goldiş“, a completat fosta profesoară.

Timp de cinci ore, elevii sunt ajutaţi la temele pentru a doua zi şi sunt angrenaţi în activităţi recreative „După ce servesc masa de prânz, cei doi învăţători din cadrul Centrului îi ajută la temele pentru a doua zi şi se lucrează şi suplimentar. Zilnic se fac ore de limba engleză şi cursuri de cunoaştere a calculatorului. În plus îi consiliem şi pe părinţi, în probleme de educaţie şi psihologia şcolarului“, a mai spus Angela Băruţă.

Ordinul „Meritul pentru Învăţământ“ în grad de comandor

Angela Băruţă a fost profesor de istorie nu mai puţin de 39 de ani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 39 minute
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum o ora
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum o ora
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 32 minute
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 55 minute
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°