„Curcubeul gravitaţiei“, cartea-emblemă a unuia dintre cei mai aclamaţi, dar şi exasperanţi autori americani a apărut recent la Editura Polirom. Pentru cei care nu-l cunosc pe scriitorul Thomas Pynchon, contactul cu literatura lui e cel mai indicat exerciţiu. Pentru cei care l-au mai citit, e singurul exerciţiu posibil.

Thomas Pynchon e unul dintre cei mai mari şi bine vânduţi scriitori americani şi unul cât se poate de contemporan. Fapt care, însă, nu-l împiedică să fie şi cât se poate de ermetic. Mai ales în ceea ce priveşte prezenţa fizică. Pynchon n-a mai fost fotografiat din anii '50, nici văzut din 1996, când un reporter de la „New York Magazine" l-a reperat şi a fost cât pe ce să-l intervieveze.

De fapt, până şi acest episod meschin, dar atât de fericit ar putea fi catalogat drept rarisim - era prima dată când un jurnalist smulgea măcar o ocheadă de la Pynchon în ultimii 40 de ani. La scurt timp după întâlnire, „New York Magazine" a lansat chiar o anchetă, pe linie detectivistică, intitulată „Să-l găsim pe Thomas Pynchon" şi care includea de la mărturiile unor literaţi la cele ale unor posibili vecini.

Una dintre ele suna aşa: „Când l-am cunoscut prima dată ne-am gândit: «Dom'le, tipul ăsta e cam ciudat...» Apoi ne-a zis că-l cheamă Pynchon. Şi noi eram: «Da, da, siguuur, oricine poate spune aşa ceva!»"

Sumarele şi puţinele declaraţii ale lui Pynchon, rămase însă în istorie, nu fac decât să întărească genul de atitudine daţi-mi-voie-să-vă-râd-în-nas, tipică lui. Când, întâmplător, cei de la CNN au reuşit să-l filmeze bântuind prin Manhattan, scriitorul a sunat la postul de televiziune şi le-a cerut scurt (dar ferm) să nu cumva să difuzeze vreo imagine. A motivat: „Aş vrea să fiu cât se poate de lipsit de ambiguitate: prefer să nu fiu filmat sau fotografiat".

E felul lui de a spune că ştie foarte bine cine est