Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi tratamente pentru varice

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

Radiofrecvenţa şi scleroterapia sunt metode de ultimă oră pentru înlăturarea varicelor. Tendinţele actuale în tratamentul varicelor se orientează către procedee cât mai puţin traumatizante, care să asigure o recuperare rapidă şi un aspect estetic satisfăcător. Un sfert din populaţia adultă suferă de varice, iar în 95 la sută din cazuri ele apar pe fond genetic, arată cele mai noi statistici.

Specialiştii spun că, pe fondul unei predispoziţii genetice, boala varicoasă nu poate fi prevenită, respectarea tratamentului prescris de medic fiind singura metodă de a îi întârzia apariţia şi de a evita complicaţiile. Cercetătorii dezvoltă noi metode tot mai eficiente, minim invazive pentru a combate boala varicoasă.

Ciorapi elastici pentru ulcerul venos

Ciorapii elastici special concepuţi fac parte din metodele de tratament recent îmbunătăţite, prin modificarea structurii fibrelor ce îi alcătuiesc şi prin dezvoltarea unei metode noi de asociere a acestora.

Astfel, pentru a trata ulcerul venos de gambă se apelează acum la tehnica ciorapilor suprapuşi. „Noutăţile în ceea ce priveşte utilizarea ciorapilor elastici în tratamentul varicelor sau complicaţiilor bolii venoase (tromboze venoase, lipodermatoscleroză sau ulcer venos de gambă) constau în exercitarea presiunii în vederea menţinerii în poziţie fixă a zonei afectate.

Această metodă poate fi folosită pentru tratarea fiecărei etape evolutive a bolii venoase“, spune Valerian Ciubotaru, medic specialist în flebologie la Clinica Flebestet din Bucureşti.

Inovaţii în utilizarea radiofrecvenţei

Tratamentul nechirurgical al varicelor prin utilizarea radiofrecvenţei beneficiază de o nouă metodă, mult mai eficientă, mai sigură şi mai rapidă, numită Closure Fast, spun specialiştii. Cu ajutorul acestei proceduri, venele dilatate sunt pra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scene de groază la Spitalul de Psihiatrie Săpoca: un pacient a ucis patru persoane și a rănit alte nouă

Press Alert acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 38 de ani a omorât patru pacienți și a rănit alți nouă, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din Buzău. Acesta era internat într-un salon cu supraveghere normală, iar nimic nu prevestea astfel de probleme, susține conducerea spita

Guvernul de la Londra a abrogat Actul de aderare a Marii Britanii la Uniunea Europeană

Realitatea acum 38 minute
Premierul britanic, Boris Johnson, a anuntat, duminica, pe Twitter, ca ministrul pentru Brexit, Steve Barclay, a semnat ordinul de abrogare a Actului din 1972 privind aderarea Marii Britanii la Uniunea Europeana.

FOTO – ACCIDENT pe VALEA OLTULUI. Trei victime, printre care o gravidă și un copil

Gazeta valceana acum 3 ore
UPDATE. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Femeia gravidă a fost evaluată de echipajul SMURD Vâlcea și transportată la Spitalul Brezoi pentru a primi îngrijiri medicale. Ziua și accidentul pe Valea Oltu

Tentativă de viol, în Dolj! Femeie agresată pe drum, în fața casei

Realitatea acum o ora
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Valea Stanciului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea infracțiunii de tentativă de viol. Femeia a fost agresată pe drum, chiar în fața casei!

Noi detalii din timpul atacului de la spitalul din Buzău: Agresorul a fugit pe geam

Ziarul de Iasi acum 20 minute
Noi detalii din timpul atacului din noaptea de sâmbătă spre duminică de la Spitalul de Psihiatrie din Buzău, în urma căruia 4 persoane au murit şi 9 au fost rănite, sunt dezvăluite de directorul unităţii medicale. Potrivit acestuia, agresorul ar fi

VIDEO George Puşcaş, două goluri în 40 de minute, la primul meci jucat ca titular la Reading

HotNews acum o ora
Atacantul George Puşcaş a marcat două goluri, duminică, în primele 40 de minute jucate ca titular la echipa Reading. Puşcaş a marcat în minutul 25, în partida pe care Reading o joacă pe teren propriu, cu Cardiff City, în etapa a III-a a Championship

Vrancea: Un bărbat cercetat pentru sex cu o minoră a sunat la 112, după ce a fost atacat de tatăl fetei

HotNews acum 21 minute
Un bărbat din Odobești, județul Vrancea, a sunat, duminică, la 112 și a spus că este atacat de un vecin. Potrivit IPJ Vrancea, bărbatul este cercetat pentru act sexual cu o minoră, iar potrivit unor surse, agresorul acestuia ar fi chiar tatăl fetei,

Un om de afaceri, apropiat al fostului lider Vlad Plahotniuc, a fost găsit împușcat în cap pe un câmp în apropiere de Chișinău

HotNews acum 4 ore
Iurie Luncaşu, patronul unei companii care deţine un imobil impunător în zona televiziunii din Chişinău - cunoscut în presă mai mult drept "Casa Alba' - şi apropiat de fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, a fost găsit împuşcat în cap sâmbătă seara

Jamie Oliver dă vina pe Brexit pentru prăbuşirea lanţului său de restaurante

Ziarul de Iasi acum 42 minute
Jamie Oliver a dat vina pe Brexit pentru prăbuşirea lanţului său de restaurante şi spune că grijile i-au stricat aniversarea de 40 de ani, potrivit Daily Mail Cunocutul chef şi om te televiziune Jamie Oliver spune că oamenii au încetat să mai mănânc

1,5 milioane de turiști au tranzitat frontiera în minivacanța de Sf. Maria

Jurnalul acum 31 minute
Peste 1,5 milioane de turiști au tranzitat frontiera în perioada minivacanţei de Sf. Maria (14-18 august), creşterea fiind cu 50% mai mare față de anul trecut la persoane şi cu 48 % la mijloacele de transport, informează Inspectoratul General al Pol

Vremea

București
acum

29°
dum.

25°/30°
lun.

21°/32°
mar.

21°/33°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

16°/31°
mar.

17°/32°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

27°
dum.

16°/27°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
mie.

22°/34°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/25°
lun.

14°/28°
mar.

17°/30°
mie.

17°/31°
Timisoara
acum

29°
dum.

21°/29°
lun.

19°/34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°

Editoriale