Poliţiştii de la Crimă Organizată şi procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au descins astăzi la prânz la sediile din Timişoara şi Braşov ale unei firme, suspectate că, sub paravanul activităţii de recrutare a forţei de muncă, ascundeau o filieră de trafic internaţional de persoane. Sursa: EVZ
Potrivit anchetatorilor, membrii reţelei racolau doritori de muncă prin intermediul unei firme recrutare de personal, cu sediul în Braşov şi punct de lucru la Timişoara, şi le promiteau joburi în agricultură, în Spania, remunerate cu salarii între 800 şi 1.500 de euro.
Contractele încheiate cu aşa-zisele firme spaniole erau nişte falsuri, iar odată ajunşi în Spania, românii se trezeau că nu au niciun loc de muncă asigurat, şi că, pentru a se putea întoarce în ţară, trebuiau să lucreze pe sume modice, în ferme, iar cea mai mare parte a câştigurilor ajungea la traficanţi.
Surse din cadrul anchetei au declarat sub anonimat că este vorba de zeci de oameni în această situaţie.
Mărturii şocante
La descinderea de la Timişoara, oamenii legii au găsit închis punctul de lucru al companiei Profijobs SRL, cu sediul în Braşov, fiind, se pare, abandonat.
Pe internet însă, cei care au avut contacte cu această firmă, îi avertizează şi pe ceilalţi posibili doritori.
"Vreau să vă anunţ să nu daţi curs celor care fac contracte în Spania la cules de mandarine şi portocale pentru că o să vă înşele acolo groaznic Am întâlnit acolo oameni care erau de trei luni de zile neplătiţi. Nu vă duceţi în regiunea Valencia, e o mare ţeapă", spunea, la finele lunii trecute, George Croitoru, pe forumul unui portal de recrutare de personal la care apelase şi firma în cauză.
Bărbatul povesteşte situaţia găsită la faţa locului: "Într-o camera de 3/4mp erau cazate circa 7-8 persoane care dorme