La 21 de ani distanţă de la revolta împotriva tiraniei, revoluţionarii nu mai au curaj nici să fluiere în democraţie. Au vrut să huiduie, dar niciunul nu şi-a asumat responsabilitatea primului „huo“. Membrii mai multor asociaţii de revoluţionari s-au adunat ieri în Piaţa Universităţii din Bucureşti pentru a comemora 21 de ani de la Revoluţia română.
Membrii asociaţiilor de revoluţionari au aprins lumânări, au mâncat colivă şi au asistat, tăcuţi, la depunerea de coroane de flori la troiţa dintre Universitate şi Teatrul Naţional. Printre cei care au ocupat carosabilul din centrul Bucureştiului s-a aflat şi Gelu Voican Voiculescu, personaj controversat al zilelor din decembrie '89, denumit „revoluţionarul Securităţii" de către Grigore Cartianu în cartea „Crimele Revoluţiei". Gelu Voican Voiculescu a făcut parte din grupul care a preluat puterea după 1989, fiind numit vicepremier în Guvernul Petre Roman. Emil Constantinescu, fost preşedinte al României, a depus şi el o coroană de flori în memoria celor căzuţi la Baricadă, în 21 decembrie 1989.
Comentariu Eugen Chelemen
Porcii
„Scenariul cu fuga lui Ceauşescu e fals de la A la Z“
Ziua Libertăţii: Omul care a lansat expresia „a explodat mămăliga"
Florin Marinescu, fosta gardă de corp a dictatorului comunist: „Ceauşescu era dominat de Elena"
În momentul în care de la staţia de amplificare s-a anunţat că o delegaţie mandatată de preşedintele Traian Băsescu va depune o coroană de flori, printre revoluţionari s-a iscat o rumoare timidă. Au vrut să fluiere, să huiduie, să facă şi ei ceva, dar niciunul nu şi-a asumat responsabilitatea primului „huo". „Hai acum să fluierăm!". „Păi hai, dar eu? Fluieraţi, măi!". „Daţi, măi, cu huo! Hai, fraţilor, că ne mai taie 15%, hai, măi, oameni, haideţi cu toţii!". Până la urmă, revoluţionarul Doru Drăghici a dus degetele