Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările de reabilitare a străzii Brăilei au fost scoase la licitație

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 4 octombrie 2012 ·

Lucrările în vederea reabilitării străzii Brăilei, din Focşani, au fost scoase la licitaţie. Acestea vor fi executate pe tronsonul de la Big, până la sensul giratoriul cu Şoseaua de Centură. Fondurile vor fi asigurate din bugetul local, deoarece cererile de finanţare depuse în vremea fostului guvern pedelist au rămas fără răspuns.

Conform indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a investiţiei se ridică la 5,7 milioane de lei, iar durata de realizare este de 12 luni. Tot în raport se mai arată că tronsonul respectiv are un grad de distrugere de 80% şi că se impune refacerea străzii. „Lucrările vor începe în primăvara anului viitor. Am scos lucrarea la licitație și va ieși o treabă bună, așa cum sunt străzile Independenței și Cuza Vodă. Parcările vor fi realizate pe marginea străzii, astfel că se va putea circula pe două benzi pe sens. Sunt prinse în această sumă şi lucrările de trasare şi marcaj“, ne-a precizat primarul Decebal Bacinschi.

Edilul a inspectat stadiul lucrărilor la apă și canal, de pe strada 1 Decembrie, derulate prin proiectul Vranceaqua, implementat de preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan. El s-a declarat mulțumit de ritm și de calitatea lucrărilor. „Tot din primăvară vom reface și strada 1 Decembrie. Acum sunt lucrări și e normal să fie deranj. Important pentru noi este că aceste lucrări, care se fac acum, sunt cu materiale foarte bune și vom avea rețele de calitate“, ne-a spus primarul.

Lucrările în cadrul Vranceaqua vor continua pe strada Anghel Saligny, pe sub pasajul spre comuna Câmpineanca, până la intersecția cu strada Vlad Țepeș. Bacinschi a mai spus că după ce lucrările la apă și canal vor fi terminate, vor fi efectuate lucrări de refacere a asfaltului.

De precizat este faptul că după ce Pasajul Vîlcele va fi racordat la reţeaua de canalizare, acesta nu va mai fi inundat când plouă abundent

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum o ora
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 44 minute
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 37 minute
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum o ora
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 2 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum o ora
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°