Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Jucăria ideală pentru copil trebuie să nu facă nimic“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Medicul Ioana Vârtosu spune că, de Crăciun, ar trebui să alegem pentru copii jucăriile cu cât mai puţine culori şi funcţii.

Ioana Vârtosu este, în primul rând, mama unui băiat de 10 ani. Facultatea de Medicină pe care a absolvit-o i-a oferit informaţiile pur medicale de care are nevoie o mamă, dar ea simţea nevoia să aparţină unei comunităţi, să împărtăşească din experienţele ei cu alte persoane. Cu zece ani în urmă nu existau multe astfel de posibilităţi. Aşa că, însărcinată fiind, a pus bazele unui club de gravide, unde discutau ce li se întâmplă, la ce să se aştepte, de unde să-şi cumpere haine... În timp, clubul s-a transformat în „Şcoala mamei junior“, o organizaţie nonguvernamentală care organizează diverse programe de gimnastică, recuperare, kinetoterapie şi cursuri de puericultură, unele gratuite, altele contra cost. Deocamdată, aceste cursuri se desfăşoară în Timişoara, dar, de anul viitor, vor exista caravane în mai multe oraşe din ţară. Am profitat de pregătirea şi de experienţa medicului Ioana Vârtosu pentru a lămuri principalele probleme ale părinţilor în preajma Sărbătorilor de iarnă.

„Weekend Adevărul“: Doamna doctor, e bine ca Moş Crăciun să vină doar la copiii cuminţi?

Ioana Vârtosu: Noi avem tendinţa, în educaţia copilului, să împărţim lumea în rău şi bine. Punem copilul să facă o scrisoare către Moş Crăciun cu lucrurile pe care şi le-ar dori, după care îi tăiem aripile şi-i spunem că numai în anumite condiţii poate să şi le-ndeplinească. Acum, majoritatea adulţilor sunt pasionaţi de dezvoltarea personală. Şi dezvoltarea personală ne învaţă că tot ceea ce ne-am dori şi nu ni se întâmplă în viaţă nu ni se întâmplă pentru că avem propriile noastre limitări şi convingeri. Că nu merităm este cea mai mare convingere pe care o avem. Iar aceasta ni se trage exact din copilărie. Adică fă-ţi o listă cu dorinţe, după care mama vine şi-ţi spu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 5 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 7 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 10 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 11 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 5 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 9 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 7 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°