Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Utilaje de un milion de euro, căutate de procurorii belgieni în mai multe localităţi din zona Rădăuţi

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 5 decembrie 2013 ·

Locuinţele mai multor indivizi din zona Rădăuţi au fost călcate ieri dimineaţă de o armată de oameni ai legii, printre care şi un procuror din Bruges, dar şi trei poliţişti belgieni.

Aceştia au venit în România pentru a căuta mai multe utilaje despre care existau informaţii că au fost furate din Belgia şi mai apoi au ajuns în zona Sucevei. Bănuielile anchetatorilor s-au adeverit, în locaţiile unde s-au derulat percheziţii fiind descoperite cinci buldoexcavatoare şi utilaje grele, dar şi alte 19 miniutilaje. Pe lângă bunurile căutate, la percheziţii s-au mai găsit şi alte bunuri furate din Belgia şi care fac obiectul unui alt dosar al Procuraturii din Bruges. Este vorba de mai multe schele de construcţii, dar şi alte bunuri folosite în acest domeniu.

„Vehiculele descoperite sunt verificate în baza de date pentru a se stabili dacă fac obiectul cercetărilor din acest dosar. Cu acest prilej au fost ridicate contracte de vânzare-cumpărare succesive de la firmele care s-au asociat în acest grup infracţional, precum şi facturi, respectiv înscrisuri care au legătură cu acest caz”, a explicat subcomisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.

Procurorul din Bruges venit pentru a rezolva acest caz a refuzat să comenteze motivele pentru care se află la Suceava.

Cine sunt persoanele vizate de această anchetă

Percheziţiile din ieri dimineaţă au fost efectuate la locuinţele lui Radu Luchian, din Măneuţi, cel care deţine şi un club cu piscină, cât şi la SC Step Up Design SRL Măneuţi, firmă deţinută de acelaşi Luchian. Mascaţii au intrat şi în două locaţii aparţinând lui Dan Liviţchi, din Milişăuţi, respectiv la locuinţele lui Irimia Gheorghe Nistor, din Volovăţ, şi a tatălui acestuia, Ion Nistor.

Nici unul dintre cei vizaţi nu se afla la domiciliu. Potrivit unor informaţii neconfirmat

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 2 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 45 minute
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum o ora
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum o ora
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Ada Hausvater şi Cristian Rudic au primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Press Alert acum 42 minute
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, le-a oferit Adei Hausvater și lui Cristian Rudic, în numele președintelui României, Ordinele Naționale „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferite cu prilejul Zilei Culturii Naționale. „Performanța culturală pe ca

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum o ora
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum 33 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum o ora
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 9 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale