Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii de buzunar ai noii generaţii

Publicat in Adevarul, miercuri 22 februarie 2012 ·

Adolescenţii şi tinerii de azi consideră că trebuie să aibă propriul buget pentru a-şi cumpăra tot ce au nevoie, de la chipsuri până la gadgeturi. Psihologii avertizează că încurajarea unui astfel de comportament le va dăuna şi-i va face superficiali.

Petrec tot mai mult timp în cluburi sau printre gadgeturi, iar obsesia banilor îi face mai superficiali. Cea mai apreciată valoare este pentru ei libertatea, după cum arată un studiu recent realizat de IMAS. Potrivit unui sondaj efectuat la nivel global de compania americană Boy Scouts of America, 62% din părinţii chestionaţi susţin că le oferă copiilor care au între 14 şi 18 ani, în medie, 25 de dolari (80 de lei) pe săptămână. Acelaşi studiu arată că fetele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani primesc mai mulţi bani decât băieţii, iar începând cu vârsta de 18 ani, părinţii le oferă mai mulţi bani băieţilor.

„Majoritatea tinerilor doresc să aibă foarte mulţi bani şi sunt de părere că vor ajunge să câştige de trei ori mai mult decât salariul mediu. Cu toate acestea, elevii şi studenţii din întreaga lume spun că bugetul lor este cu mult depăşit de dorinţele pe care le au", spune psihologul american Dave Ramsey.

Părinţii de azi spun că „pe vremea lor", dacă aveai nevoie de bani de buzunar, trebuia să ţi-i câştigi, iar pacheţelul de la şcoală însemna un sandviş cu parizer sau cu margarină şi dulceaţă.

În aceste condiţii, mulţi au păreri ferme când vine vorba de bugetul odraslelor şi consideră că suma de 80 de lei pe săptămână ar fi prea mare pentru nevoile unui adolescent care are tot ce-i trebuie acasă. „Cred că 10 lei pe zi este o sumă suficientă. Pentru ce să aibă mai mulţi? Colegi ai fiicei mele, care au o posibilitate materială mai bună, cheltuiesc pe ţigări, energizante şi chiar pe etnobotanice banii pe care îi primesc de la părinţii lor", a spus Raluca, mama unei tinere în vârstă de 13 ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 4 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 9 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 8 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 3 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 6 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 8 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°