Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDALUL PLAGIATULUI. Integral, pasajele incriminate din plagiatul suspectat al lui Ponta. Vezi „COPIA” și „ORIGINALUL”, 130 de pagini preluate!

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 iunie 2012 · ·

Din lucrarea de 400 și ceva de pagini a lui Victor Ponta, circa 130 au fost preluate din studii anterioare ale profesorilor Dumitru Diaconu și Vasile Crețu.

Teza de doctorat a premierului a fost prezentată comisiei în 2003.

Prestigioasa revistă Nature a anunţat, ieri, că premierul Victor Ponta şi-a plagiat lucrarea de doctorat. Potrivit articolului, revista Nature a văzut documente care arată că actualul premier a plagiat mai mult de jumătate din lucrarea sa de doctorat despre Tribunalul Penal Internaţional.

Nature susţine că pasaje masive din această lucrare au fost preluate din lucrările lui Dumitru Diaconu şi Vasile Creţu. "Evidenţa plagiatului este copleşitoare", a apreciat Marius Andruh, preşedintele consiliului pentru recunoaşterea diplomelor universitare.

VEZI AICI TOATE PASAJELE INCRIMINATE.

Documentele pe care le prezentăm mai jos, în facsimil, sunt teza de doctorat a lui Victor Ponta, pasajele din cele trei cărţi care se regăsesc în teză fără a fi citate, iar mai sus veţi regăsi o sinteză "în oglindă" a pasajelor originale şi copiate. VEZI AICI TEZA DE DOCTORAT A LUI VICTOR PONTA.Carte Vasile Creţu 1996, DREPT INTERNAŢIONAL PENAL, paragrafele copiate sunt marcate cu galbenCarte Dumitru Diaconu 1999, CURTEA PENALĂ INTERNAŢIONALĂ - ISTORIE ŞI REALITATE, paragrafele copiate sunt marcate cu verdeCarte Ion Diaconu 2002, INTERNATIONAL CRIMINAL COURT A NEW STAGE, paragrafele copiate sunt marcate cu albastru

CITIŢI ŞI: Victor Ponta, acuzat de plagiat. Premierul invocă un război politicCTP: Este o cerință morală intelectuală să citezi cu ghilimeleCum îl contrazic pe Victor Ponta regulile academice de redactare a tezelor de doctoratCine este Marius Andruh, cel care a descoperit plagiatul lui Victor PontaRevista „Natura”, una dintre cele mai prestigioase și citate publicații științifice din lumeMinistrul Ed

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum 30 minute
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum o ora
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 3 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace / Zelenski a interzis prin decret negocierile cu Rusia

G4Media acum 45 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres. „Spre deosebire de istoria de la Istanbu

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum 2 ore
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum o ora
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Premierul Ciolacu, în aeronava oficială cu care revine în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai: Zâmbetele lor mi-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a postat imagini din aeronava oficială cu care revină în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai, el afirmând că zâmbetele lor i-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile. ”Spre ţară,

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum 2 ore
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°