Fostul șef al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu, chestorul Lucian Muntean, nu mai este adjunct al șefului Inspectoratului General al Poliției Române.
Prin ordin de ministru, Muntean a fost împuternicit la conducerea Inspectoratului de Poliție al județului Vâlcea.
”Începând cu data de 29 mai 2012, prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, chestor de poliție Muntean Lucian-Ioan, adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției Române, se împuternicește să îndeplinească atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”, se arată într-un comunicat al MAI.
Lucian Muntean a fost timp de trei ani, între 2007 și martie 2010, șeful Poliției sibiene, după ce anterior, între 2005 și 2007, a fost șeful Poliției Municipiului Mediaș.
În martie 2010, Muntean a fost numit adjunct al inspectorului general al Poliției Române.