Hunedoara-Timişană, un sat din judeţul Arad, îşi păstrează identitatea ardeleană datorită bătrânilor stabiliţi aici în anii ’20, atunci când primeau teren de casă şi pământ de cultivat. Sursa: Remus Suciu

Dacă despre Hunedoara se ştie că este oraşul ce deţine Castelul Corvinilor, dar şi judeţul în care se află capitala dacică - Sarmizegetusa Regia, puţini au habar că există un sat „enclavă“ omonimă în Banat, între Arad şi Timişoara. Din centrul satului Şagu, cel care dă şi numele comunei de care aparţine Hunedoara-Timişană, un indicator amărât îţi arată drumul, şi după 5 kilometri apare, undeva în dreapta, un grup de case, mărginit pe o parte de o biserică, nici nouă, nici veche. Uliţele dispuse ordonat, perpendicular una pe cealaltă, alcă tuiesc mici cvartale. Pe uliţe, e linişte, nici măcar câinii nu latră la străini. Doar o dată la câte o jumătate de ceas câte-o bătrână mai trece, umblând cu grijă, pe pavelele de ciment ordonate pe margini.

Înapoi în timp

Hunedoara-Timişană este unul dintre cele mai tinere sate din România. A fost înfiinţat între 1925 şi 1926. „Pe-atunci locurile astea aparţineau de judeţul Timiş. Prefect de Timiş era un fost hunedorean, din Ilia de loc. El a aflat că domeniul vechi al boierului Togany urma să fie împărţit veteranilor din Primul Război Mondial. Atunci şi-a anunţat hunedorenii lui să vină aici, că vor primi pământ. Aşa am venit şi eu cu familia mea. Eu aveam doar câteva luni, dar apoi părinţii mi-au spus că s-au mutat pentru că era mult mai greu să faci agricultură la munte, la Vălişoara (localitate situată între Deva şi Brad - n.r.)“, povesteşte Gheorghe Boldura, un bătrân de-al locului, „nescătu“ în acelaşi an cu satul.

În acei ani „au descins“ cam 200 de familii, hunedoreni de pe Lunca Mureşului şi din partea de Nord a judeţului. Fiecare a primit 14 arii, ca loc de casă, şi două