Artera din cartierul istoric Iosefin, din Timișoara, are sistem automat de stropit carosabilul și a costat 6 milioane de lei, bani europeni. Sursa: Adrian Pîclișan
Strada inteligentă se găsește într-un cartier istoric al Timișoarei, Iosefin. În reabilitarea și modernizare ei s-au investit 6 milioane de lei, bani obţinuţi din fonduri europene.
Adaptare: parcarea este pe mijlocul străzii
Instalaţiile care spală strada sunt acționate manual de către angajații companiei de salubrizare. „Strada Iancu Văcărescu are un sistem inteligent de stropitoare, unic în România, care se declanşează automat şi curăţă asfaltul. Este vorba de o serie de câteva zeci de instalaţii speciale cu presiune mare, care vor uda strada şi vor funcţiona alternativ, ca să nu fie maşini parcate. Jetul bate pâna în mijlocul străzii, unde este parcarea”, a declarat Aura Junie, şeful Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Modernizată complet, cu asfalt, mobilier și copaci replantați
Până să devină cea mai modernă stradă românească artera din cartierul timișorean Iosefin a trecut prin reparații capital: muncitorii au scos tot asfaltul, au instalat tuburi pentru ca reteaua electrică cu toate cablurile să fie montată protejat în subteran, au reconfigurat întreaga geometrie stradală, au marcat pistele de biciclete, au refăcut trotuarele și au amenajat zone verzi, cu arbori și mobilier urban.
În plus, pe ambele laturi strada oferă locuri de parcare.
De-a lungul tramei stradale sunt montate instalații de stropire care aruncă, la comandă precisă, apă pe strada. Potrivit Aureliei Junie, șefa Direcției de Dezvoltare din cadrul Primăriei Timișoara, spălarea străzii se va face săptămânal, într-o zi pe o parte, iar în alta pe cealalată a carosabilului.
CARTIER IMPERIAL
Joseph al II-lea a vrut să doarmă la han, nu în