Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesor la un liceu din Finlanda: "În România este prea multă teorie şi puţină practică. E nevoie şi de agricultori"

Publicat in Adevarul, vineri 10 decembrie 2010 ·

Mats Löf, profesor de IT la un liceu din Finlanda, spune că sistemul de învăţământ din România scoate minţi luminate şi că stă prost la capitolul practică.

La întâlnirea dintre liceeni, profesori din Craiova şi din Finlanda, care a avut loc astăzi, la Colegiul Naţional "Gheorghe Chiţu" din Bănie, s-a discutat despre implementarea unui sistem vocaţional în România. Trei profesori finlandezi au vorbit despre necesitatea înfiinţării unor grupe de liceeni care să înveţe să înşurubeze, să dea cu sapa, să repare o cizmă sau o priză. Programul Majakka, unic în ţară, are ca scop conştientizarea românilor cu privire la utilitatea unui sistem bazat pe competenţe.

Mats Löf, profesor de IT în municipiul Kokkola, Finlanda, şi coordonator de proiect, a vorbit, pentru Adevărul de Seară, despre nivelul învăţământului din România, despre lipsurile pe care le avem în acest domeniu şi despre soluţiile pe care le putem adopta.

Reporter: Care sunt principalele diferenţe dintre sistemul de învăţământ din România şi cel din Finlanda?

Mats Löf: Din câte am observat, dat fiind că sunt la a treia vizită în România, cred că este o mică problemă la partea cu respectul. Scopul meu nu este să critic. Dar cred că în Finlanda profesorii sunt mai respectaţi şi au un nivel de pregătire mai ridicat decât aici. Sunt, pot să zic, şi mai implicaţi în activitatea lor.

Reporter: Care să fie motivul?

Mats Löf: Un rol important îl are nivelul de trai. Nici profesorii din Finlanda nu trăiesc în lux, dar au un salariu mai mare decât al celor din România, raportat la cheltuieli. Colegii mei trăiesc mai bine, nu au atâtea griji ca aici. Factorul financiar este foarte important.

Reporter: Despre nivelul elevilor ce puteţi spune?

Mats Löf: Prea multă teorie şi puţină practică în şcoli. Aici se citeşte mult, mult, se cunoaşte la fel de mult, însă nu e suficient. Nu toţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Un autobuz a căzut de pe un pod. Un copil de 8 ani este singurul supraviețuitor

Adevarul acum 25 minute
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 4 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Vremea

București
acum

13°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale