Pe 1 septembrie 2011 Nicu Ceaușescu, cel care a fost format, instruit, “îndrumat” și programat ca succesor al lui Nicolae Ceaușescu, ar fi împlinit 60 de ani.

Adulat în timpul vieții de apologeții dictaturii, de la Adrian Păunescu și Nicolae Dragoș la Eugen Florescu și Cornel Pacoste, de la Ion Traian Ștefănescu și Ștefan Andrei la Tudor Postelnicu și Constantin Boștină, “delfinul” Nicu Ceaușescu a simbolizat, în cariera sa, degenerarea fatală a socialismului din România, metamorfozarea sa în direcția satrapiei orientale de tip nord coreean.

Cine a fost de fapt Nicu Ceaușescu? Care au fost resorturile doctrinare mobilizate pentru a legitima o asemenea succesiune? În legătură cu acest model care combina etnocentrismul radical cu un dogmatism ideologic extrem de rigid și virulent am dezvoltat conceptul de stalinism național care este astăzi utilizat pentru interpretarea experiențelor similare din Coreea de Nord și din alte state comuniste.

Când l-am intervievat pe Ștefan Andrei în 1993 pentru cartea mea „Stalinism pentru eternitate”, l-am întrebat: „În 1989, în plin val de schimbări revoluționare în Europa de Est, pe cine mizați în cazul înlăturării lui Ceaușescu printr-o lovitura de palat, deci nu prin revoluție populară?” Răspunsul a fost prompt și ne-echivoc: „Pe Nicu”. Am rămas consternat, mă întrebam oamenii aceia chiar nu pricepeau nimic? Mi-a explicat că opțiunea ar fi fost între detestata Elena, pe de o parte, și Nicu pe de alta. Așa vedeau ei lucrurile servitorii, sicofanții și valeții din Comitetul Politic Executiv, de la Constantin Dăscălescu, Gheorghe Oprea, Manea Mănescu, Ludovic Fazekas, Iosif Banc, Lina Ciobanu și Emil Bobu la Gogu Rădulescu, Suzana Gâdea, Ion Dincă, Constantin Olteanu și Popescu-Dumnezeu. Cu asemenea colegi de Comitet Politic Executiv, cine i-ar fi putut fi rival lui Nicu?

Voi povesti aici, în acest serial, despre Ni