Andy Roddick, Maria Şarapova, Dinara Safina şi James Blake sunt cei patru capi de serie care au fost eliminaţi sâmbătă, în turul al treilea, la US Open.
Roddick scos de compatriotul său, Isner
Isner îşi continuă pleiada victoriilor la US Open. Învingătorul lui Victor Hănescu din primul tur, americanul a reuşit sâmbătă seară să pună capăt traseului compatriotului său Andy Roddick, la US Open. Este cea mai mare „dezamăgire” de pe tabloul masculin. „Uriaşul” de 2,06 de metri l-a învins în manşa a treia pe fostul campion din 2003 de pe cimentul american, favoritul cu numărul 5 la ediţia de anul acesta a competiţiei, la sfârşitul a 3 ore şi 50 de minute, cu scorul de 7-6(3), 6-3, 3-6, 5-7, 7-6(5).
În vârstă de 24 de ani, al doilea cel mai înalt tenismen din circuitul profesionist, după croatul Ivo Karlovici (2,08 de metri), a servit nu mai puţin de 38 de aşi „tunului” Roddick, având o minge de meci în setul al patrulea.
Roddick sfârşeşte astfel un alt turneu de Mare Şlem altfel de cum ar fi vrut şi mult mai devreme decât s-ar fi aşteptat. În locul lui, Isner va merge în runda a patra acolo unde îl aşteaptă spaniolul Fernando Verdasco, cap de serie nr. 10.
Americanul (55ATP) revine în circuit după o boală care l-a ţinut departe de teren câteva luni în această vară, mononucleoza. El a ratat astfel, multe turnee printre care Roland Garrosul şi Wimbledonul.
„Aceasta este cea mai frumoasă victorie din toată cariera mea. Poate mâine nu voi mai câştiga, însă simt că am făcut ceva frumos aici. Dar nu cred că mă voi opri aici, nu sunt mulţumit. Încă. Cât îl priveşte pe Andy, este eroul multor copii care doreşte să devină ca el. Este un campion, însă în seara aceasta eu am jucat mai bine. Cred că am fost şi puţin norocos”, a spus Isner.
Seria neagră a americanilor
După Andy Roddick, Sam Querrey şi Jesse Witten, ieri a fost şi ziua ghi