Gazoductul Nabucco a aprins în ultimele luni imaginaţiile politice ale spaţiului comunitar, promiţând un viitor eliberat energetic de “toanele” Kremlinului. Sursa: Reuters
După ce, şase ani de zile, proiectul a fost un vis mereu amânat, criza gazelor de la începutul lui 2009 a convins definitiv Bruxelles-ul că acţiunea este necesară. Semnat ieri la Ankara, acordul în cadrul căruia România ocupă un loc central riscă să transforme Nabucco într-o promisiune-mântuire cu puţine şanse de reuşită reală. Pe scena internaţională, mai ales în estul european, mereu s-a mers pe sârmă.
Într-un interviu acordat EVZ, istoricul Armand Goşu, una dintre cele mai avizate voci autohtone în problemele spaţiului politic ex-sovietic, demontează mitul supremaţiei Kremlinului şi vorbeşte despre cât de motivată este România în asigurarea reuşitei proiectului Nabucco.
EVZ: Domnule Goşu, acordul asupra proiectului Nabucco s-a semnat ieri la Ankara, sub auspiciile unei fraze înşelătoare: “gazoductul care va scoate Europa de sub monopolul rusesc”. Cât de ancorată în realitate este o astfel de perspectivă?
Armand Goşu: Nu e. Nu există niciun monopol rusesc asupra gazelor. Rusia furnizează Europei aproximativ 25% din resursa energetică în cauză. Nu putem vorbi de un monopol în aceste condiţii. Cu siguranţă însă, există o dependenţă a statelor din estul continentului, ţări care-şi asigură procente mari din nevoia de gaz natural pe filiera Gazprom.
Susţineţi, cu alte cuvinte, că singura ţintă realistă a Nabucco ar fi limitarea acestei dependenţe…
Da, proiectul oferă o alternativă la actuala rută a gazului care tranzitează Ucraina. Pentru Europa însă, în general, este nevoie de mult mai mult. Gândiţi-vă că Nabucco, funcţionând la capacitate maximă (n.a. 30 de miliarde metri cubi de gaze), ar putea asigura sub 10% din necesarul energetic al U
