Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rainea a mai dat un penalty

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 10 octombrie 2013 ·

Cel mai mare arbitru român îl vede înclinat pe Colţescu. Mai rău ca Turnul din Pisa

A venit la festivitate îmbrăcat într-un trening verde cu negru, dar nu pentru că nu ştie să se îmbrace. Fusese pe punctul să-i fie amputată laba piciorului din cauza unei infecţii. Era slăbit şi şugubăţ. S-a alintat un pic, spunînd că nu stăpîneşte arta oratoriei. Apoi a vorbit limpede, cu sfătoşenia unui bunic care refuză să i se plîngă de milă. Luase învoire de la spital pentru cîteva ore, ca să îşi primească trofeul decernat de Gazetă. Nicolae Rainea. Cel mai bun arbitru român al tuturor timpurilor, în urma unei ierarhizări minuţioase, cu foarte puţine grade de libertate subiectivă.

Nicolae Rainea s-a vindecat între timp. Nu mai aleargă totuşi 10 kilometri pe zi. Merge pe 80 de ani, a rămas tot glumeţ-sarcastic. Continuă să se uite la fotbal, are păreri despre arbitraj. Una dintre acestea este că Sebastian Colţescu nu mai trebuie lăsat să arbitreze. Rainea a trimis o scrisoare Gazetei Sporturilor în care explică de ce i se pare craioveanul incompatibil cu profesia de arbitru. Printre altele, tocmai pentru că şi-a făcut o profesie din asta, susţine cel care a oficiat la două Campionate Mondiale. “Faptul că nu are serviciu dă naştere unui mare semn de întrebare. Arbitrii care trăiesc numai din barem pot fi suspectaţi de orice”, argumentează cu temei precursorul lui Crăciunescu şi Porumboiu. Ştie că nu este deloc la modă, pentru că azi dacă vrei să ajungi la un Mondial sau la un European nu poţi să mai fii angajat al fabricii de rulmenţi din Bîrlad. Cum era el în urmă cu 40 de ani.

Înaintarea în vîrstă îţi ia multe şi îţi oferă cîteva compensaţii. Una ar fi dobîndirea adevăratei libertăţi. Aceea de a te exprima liber, de a fi critic fără să fii bănuit că ţinteşti un post, o sinecură. De la altitudinea celor 8 decenii de viaţă, Rainea identifică şi alte motive ale

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 43 minute
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 3 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 6 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 9 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 9 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale