Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fazani eliberaţi pentru vânătoare

Publicat in Adevarul, miercuri 21 mai 2008 ·

Pădurarii cumpără păsări de crescătorie şi le ajută să se sălbăticească 2.000 de fazani captivi au fost eliberaţi pentru vânătoare în Mehedinţi. Vânătorii estimează că cel

Pădurarii cumpără păsări de crescătorie şi le ajută să se sălbăticească

2.000 de fazani captivi au fost eliberaţi pentru vânătoare în Mehedinţi. Vânătorii estimează că cel puţin 30% din ei nu se vor adapta la viaţa în sălbăticie.

Păsările aduse dintr-o crescătorie de lângă Bucureşti vor fi nevoite de-acum încolo să -şi caute apă şi hrană. Ele trebuie să înveţe să se ferească de câinii hoinari, vulpi ori şacali.

Vânătorii au cutreierat ieri toate crângurile din judeţ pentru a elibera în mod uniform şi în zone ferite cei 2.000 de fazani aduşi în cuşti speciale de la crescătoria Malu Roşu, de lângă Bucureşti.

Scopul acestei acţiuni este repopularea fondurilor de vânătoare. Fazanii, care sunt deja păsări mature, vor fi monitorizaţi şi ajutaţi să supravieţuiască o vreme. Vânătorii au misiunea să le lase fazanilor hrană suficientă şi să se asigure că păsările şi-au găsit locuri potrivite supravieţuirii.

În cinci luni se vor sălbătici

Directorul AJVPS, Nicolae Popa, spune că în maximum cinci luni de zile fazanii eliberaţi îşi vor dezvolta instinctele sălbatice.

,,Am plătit 15 lei pentru fiecare. Au fost aduşi cu maşina, în cuşti speciale, iar câteva făzăniţe au ouat pe drum. E vorba despre 400 de fazani masculi şi 1.600 de făzăniţe. Estimăm că până la toamnă se vor înmulţi şi vom avea aproximativ 10.000 de fazani de pe urma lor", explică Popa.

,,În fiecare an am procedat aşa, cu excepţia celui în care a existat interdicţia din cauza gripei aviare. În judeţul nostru există aproximativ 20.000 de fazani, iar anual se împuşcă în jur de 2.000. În perioada de vânătoare, care începe pe 15 octombrie, vom primi vizita unor vânători italieni din Roma, Na

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 32 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Fete de 13 ani, dispărute din judeţele Argeş şi Botoşani / Poliţia le caută - FOTO

News.ro acum 34 minute
Două fete de 13 ani sunt căutate, marţi seară, de poliţiştii din judeţele Botoşani şi Argeş, după ce au dispărut de acasă. ”Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore, de 13 ani,

Marius Tucă Show începe miercuri, 17 APRILIE, de la ora 20.00, live pe gândul.ro / Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 58 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 17 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum o ora
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră / Mesajul secretarului general al Alianţei

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Slovacia refuză să implementeze noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene. „Asta nu e solidaritate, e dictat”

HotNews acum o ora
Premierul slovac Robert Fico a anunțat marţi că refuză să implementeze în ţara sa noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene, informează agențiile Reuters și Agerpres. Robert Fico Foto: Tomas Tkacik / Zuma Press / Profimedia „Spunem fără echivo

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

14°/29°
mie.

8°/16°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

19°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

7°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°