Aventura lui Adrian Mutu la Florenţa a început acum 478 de ani. Bineînţeles, fără ca el să o ştie. Era pe cînd tinerii aristocraţi ai urbei Renaşterii descoperiseră o distracţie teribilă. Se numea Calcio in livrea, un joc care opunea echipe de 27 contra 27, de o duritate comparabilă rugbyului de azi. Stră-stră-bunicul fotbalului se practica tradiţional în perioada Carnavalului şi cu precădere în pieţele importante ale oraşului. Calcio storico s-a transformat la un moment dat într-o formă de rezistenţă a oraşului, care nu voia să abdice de la tradiţiile sale nici sub ameninţarea armelor cuceritorilor. Pe 17 februarie 1530, în timp ce Firenze se afla sub asediul trupelor papale, în Piazza Santa Croce, acolo unde odihnesc somnul de veci Michelangelo, Dante, Machiavelli şi Galilei, s-a disputat La Partita. Doamnelor şi domnilor, microbişti şi microbiste, o veste neplăcută. Înaintea englezilor, primii care au jucat fotbal au fost nişte tineri nobili din Florenţa.

Vînătorul de trofee

Ca să îl duci pe Adi Mutu în Piazza Santa Croce nu-i o întreprindere uşoară. Mai ales dacă are antrenament şi o dimineaţă florentină de digerat. Mai ales dacă în după-amiaza respectivă omul intra în direct la "10 pentru România" al Realităţii TV. "M-au anunţat că am cîştigat un premiu important. Maică-mea e topită după chestiile astea, a strîns toate trofeele. Şi mie îmi place să ies învingător, dar parcă orice premiu e un pas spre finalul carierei". Florenţa în amurg are un farmec decadent. Umbra Domului cade oblic peste conştiinţe. Din maşina "Briliantului", un Aston Martin negru ca noaptea fără lună, totul se vede monden, cu ochi de xenon. Pregătirea s-a prelungit dincolo de ora anunţată. "Vin înainte cu un ceas, plec la o oră după. Nu-mi bat joc de mine, recuperarea este mai importantă decît v-aţi închipui".

"Nu mi-e ruşine cu ai mei!"

Cum se trăieşte