Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava, judeţul mămicilor cu ghiozdan în spate. Cinci cazuri numai de la începutul acestui an

Publicat in Adevarul, joi 4 aprilie 2013 ·

Cazurile în care elevele de şcoală generală rămân însărcinate s-au înmulţit alarmant în ultima vreme în judeţul Suceava. Mai grav este că multe dintre relaţii sunt susţinute chiard e părinţi, care nu văd nimic rău în a-şi vedea copilul încă necopt cu un prunc în braţe.

Copilele de şcoală generală din judeţul Suceava par să fi intrat în zodia maternităţii. Chiar dacă nu au terminat încă şcoala mai multe fete care nu au împlinit încă 14 ani se pregătesc să nască.

Ultimul caz de acest fel a fost consemnat în satul Ipoteşti, aflat la doi paşi de municipiul Suceava. Aici, o minoră de 13 ani, elevă în clasa a VIII-a, este gravidă în luna a şasea, iar mai grav este că părinţii fetei au ştiut de aventura fetei cu viitorul tată.

„Din verificările efectuate s-a stabilit că minora, în cursul lunii noiembrie 2012, de bună voie, a întreţinut relaţii sexuale cu tânărul în vârstă de 27 de ani, atât la domiciliul acestuia, cât şi în alte locaţii de pe raza municipiului Suceava”, a declarat inspectorul principal Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.

Rudele fetei spun că erau la curent cu sarcina minorei şi nu înţeleg de ce se face atâta caz pe marginea acestui subiect.

„Ei au vorbit amândoi, noi nu ne-am băgat, tata lui este patron cu firmă, lucrează şi el acolo, este băiat harnic. Noi nu putem să ne băgăm între copiii ăştia tineri că ei aşa tare s-au luat că fata a spus că se omoară dacă se desparte de el”, a povestit Mafta Ilieschi, bunica minorei însărcinate.

Despre faptul că eleva de clasa a VIII-a a rămas însărcinată s-a aflat şi la şcoală. Conducerea Şcolii Gimnaziale Ipoteşti a aflat de la ceilalţi copii şi de la oamenii din sat.

Directoarea acestei unităţi de învăţământ spune chiar că timp de trei ani a făcut educaţie pe teme sexuale cu elevii, dar rezultatele par să fie exact c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°