Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fotografiat IADUL, 22 de ani. Românul de la Reuters care a imortalizat FRICA, DISPERAREA și MOARTEA

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

O imagine cu tragedia unor părinţi cărora le-a murit copilul mic de SIDA într-un spital din România i-a adus fotografului Radu Sigheti angajarea la agenția internațională de presă.

Primele fotografii pe care le-a dat la Reuters au ajuns pe primele pagini ale marilor publicaţii internaţionale şi numele românului Radu Sigheti a ajuns pe buzele tuturor. “Făcusem un reportaj în spitalul respectiv şi am fost şocat. Ţin minte că tremuram când am ieşit afară, era un miros de clor foarte pregnant şi pur şi simplu n-am mai putut să stau. S-a întamplat pur şi simplu să vină cuplul respectiv şi asta a fost. Mama era cu crucea, pe care scria numele copilului iar tatăl căra coşciugul sub braţ. Şi aşa a ieşit celebra poză generată de tragedia unor părinţi cărora le-a murit copilul mic de SIDA în spital”, își aminteste Radu Sigheti.

Invitatul Iulianei Ciugulea la „Conversații esențiale”, de sâmbătă, 10 noiembrie, la Digi 24, împlinește anul acesta 22 de ani de când lucrează pentru Reuters. A fost trimis în acest timp în Croaţia, Kosovo, Irak, Afganistan iar în perioada 2003- 2009 a fost numit şef al biroului de presă din Kenya.

În două decenii a avut în faţa obiectivului suferinţa, frica, disperarea, moartea. Multe imagini l-au bântuit şi îl bântuie încă dar îşi urmează pasiunea, oriunde l-ar duce aceasta. Sigheti a lucrat înainte de 1989 ca laborant foto și crede că pentru a ajunge fotoreporter de presă trebuie să ai ceva special. A văzut oameni murind și are o meserie riscantă, dar nu i se pare ceva deosebit. Camera foto a importalizat toate momentele dure.

„Poate că, de multe ori ai în cap, ce Dumnezeu, ce mi-a trebuit mie să ajung aici, mai bine stăteam acasă, zici nu mai vreau. A doua zi te trezeşti şi zici, puteam să fac mai bine, şi iar te duci. Cred că fotoreporterii de presă au în ei ceva, nu ştiu cum. Eu zic că fotografia de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este în acest moment Cătălin Cîrstoiu

Mediafax acum o ora
„Candidatul în acest moment este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie. Am vorbit prin WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu”, a răspuns Ciolacu la o întrebare legată de candidatura lui Cătălin

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum o ora
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la Oradea: Sunteţi exemplul că în România se poate

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a dat exemplul administraţiei din Oradea „că în România se poate”: „se poate să venim cu un alt model de dezvoltare, aş putea să spun, modelul liberal”. „Aveţi de ce să fiţi mândri. Aveţi un oraş model, aţi construit

Novak Djokovic se retrage din nou de la Madrid Open

Mediafax acum 49 minute
Novak Djokovic nu va juca la Madrid Open. Sârbul s-a retras din nou de la turneul de la Madrid, scurtându-şi astfel la maximum sezonul pe zgură înainte de Roland Garros. El ar putea să piardă locul 1 în clasamentul mondial după turmeul de la Roma.

Iranul, despre atacul Israelului: Au fost 2-3 drone, precum cele cu care se joacă copiii în Iran

Wall-Street.ro acum 25 minute
Ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian a minimalizat atacul imputat Israelului şi care a lovit vineri centrul Iranului, comparându-l cu o joacă de copii şi adăugând că nu vor exista represalii iraniene cel puţin dacă nu îi sunt vizate

Salvamont România cere sprijinul în cazul unei persoane care a plecat, în urmă cu 6 zile, din Piteşti, spunându-le prietenilor ca "pleacă pe munte"

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont România cere sprijinul populaţiei în cazul unei persoane care a plecat, în urmă cu 6 zile, din Piteşti, spunându-le prietenilor ca "pleacă pe munte" şi nu se ştie nimic despre el. ”Salvamont România va solicita spriji

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 4 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 6 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Trei femei au fost lovite de un autobuz pe o trecere de pietoni. Care e starea victimelor

Ziare.com acum 2 ore
Un autobuz al societății gălățene de transport public a intrat sâmbătă în trei femei aflate pe trecerea de pietoni pe strada 1 Decembrie 1918 din Galați. Șoferul autobuzului, în vârstă de 48 de ani, a surprins și accidentat cele trei femei, cu vârst

Vremea

București
acum

15°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°