Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îţi aminteşti de Micul Prinţ? Ziua Antoine de Saint-Exupéry pe Google

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 29 iunie 2010 ·

Motorul de căutare Google propune un logo special pentru ziua de 29 iunie. La 1900, în această zi se năştea celebrul scriitor francez Antoine de Saint-Exupéry.

"Micul Prinţ", povestirea publicată de Antoine de Saint-Exupéry în 1943, este una dintre cele mai populare cărţi din toate timpurile. Povestirea a fost tradusă în 110 limbi, printre care şi română.

Deşi "Micul Prinţ" a fost opera care i-a adus celebritatea internaţională, Antoine de Saint-Exupéry s-a remarcat şi ca romancier, eseist şi reporter. Romanele sale, în care filosofia umanistă este lesne de remarcat, redau şi analizează experienţele de aviator ale lui Antoine de Saint-Exupéry.

Micul Prinţ, povestirea umanistă a lui Antoine de Saint-Exupéry

Filosofia umanistă este evidentă şi în "Micul Prinţ". Astfel, deviza povestirii este: "Numai cu inima poţi vedea bine, lucrurile esenţiale rămân ascunse ochilor". În plus, eroul, un mic locuitor al unei planete micuţe, porneşte în căutarea sensului vieţii. În acest drum, realizează că secretul fericirii este "să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, este fiinţa iubită".

Antoine de Saint-Exupéry a fost pilot al unei companii particulare în 1926. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, el se înrolează în aviaţia militară franceză. După armistiţiul din 1940, ia drumul Statelor Unite, de unde avea să plece în 1942, pentru a participa, din anul următor, la misiuni în Africa, Sardinia şi Corsica. Antoine de Saint-Exupéry fost dat dispărut la 44 de ani, la 31 iulie 1944, când avionul său a fost doborât deasupra Mediteranei.

Cum te-a influenţat povestirea Micul Prinţ?

Povestirea "Micul Prinţ", de Antoine de Saint-Exupéry, lecturată de Florian Pittiş:

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian Burduja (PNL), după o şedinţă de peste 14 ore - surse / Reacţie ironică a lui Nicuşor Dan / Ce spun Popescu-Piedone, Tomac şi Orban

News.ro acum 32 minute
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 49 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud

Mediafax acum 41 minute
„Am semnat, astăzi, la Seul, împreună cu omologul meu coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări”, a transmi

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 2 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

Clujeanul Dorin Marchiș este primul român care a primit titlul de SHIHAN Aikido Aikikai

NapocaNews acum 43 minute
Clujeanul Dorin Marchiș este primul român care a primit titlul de SHIHAN Aikido Aikikai în Japonia, scrie monitorulcj.ro. Președintele Fundației Române de Aikido Aikikai, Dorin Marchiș, a primit titlul de SHIHAN. În Tokyo, Japonia, diploma de atesta

Miniștrii de Externe din UE se feresc să promită livrarea de sisteme Patriot către Ucraina. România deține și ea această armă dorită de Kiev

Ziare.com acum 36 minute
Miniştrii de Externe din UE, reuniţi la Luxemburg, au declarat luni, 22 aprilie, că analizează de urgenţă cum să ofere mai multe sisteme de apărare aeriană Ucrainei, dar nu au făcut promisiuni concrete în legătură cu sistemele Patriot, pe care Kievu

Hunedoara: Trupul neînsufleţit al unui tânăr de 21 de ani a fost găsit pe o stradă din Orăştie / Dosar penal de moarte suspectă

News.ro acum 24 minute
Un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la decesul bărbatului şi au desch

Sondaj INSCOP. 46,6% dintre români ar vota PSD-PNL la alegerile europarlamentare. AUR pierde teren

Adevarul acum o ora
Alianţa PSD-PNL ar reuși să ia 46,6% din voturi, dacă duminica viitoare ar fi alegeri europarlamentare, înregistrând o creștere procentuală de aproape 3%. Pe locul doi ar fi AUR (16,7%), care înregistrează o scădere de aproape 4%, iar pe trei Alianț

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°