Cred că n-a fost articol publicat de mine încă de la început, în care să nu mă iau de câte o meteahnă a sportului românesc. Cine m-a auzit şi-ar putea închipui că sunt gata să Cred că n-a fost articol publicat de mine încă de la început, în care să nu mă iau de câte o meteahnă a sportului românesc. Cine m-a auzit şi-ar putea închipui că sunt gata să procedez asemenea unui vechi politician român care, la începutul Primului Război Mondial, le-a strigat celorlalţi guvernanţi: - Domnilor, vă urez să fiţi învinşi! şi a trântit uşa după el. Deşi politicianul făcuse multe (şi mărunte) pentru Regatul României, numele lui a rămas acoperit de ruşine. În orbirea cauzată de pasiunea politică, omul şi-a pus orgoliul mai presus de interesul general al românilor (unirea teritoriilor). Din fericire pentru noi, istoria nu i-a dat dreptate, că altfel n-am mai sta acum la taifas pe teme de joacă. E sâmbătă dimineaţa, articolul e scris de vineri, dar asta nu mă face nici mai împăcat cu soarta, nici mai pesimist. Dacă ar fi după ceea ce visez eu, doar 3-0 pentru noi ar potoli pohta ce pohtesc. Pentru că visez olandezi care nici nu pun piciorul pe minge, aleargând nouăzeci de minute după o minge prea rapidă, prea rotundă şi prea vicleană pentru ei. Visez parade geniale, scheme care să scoată adversarul din ghete, visez la unul din acele meciuri ale lumii pentru care şi timpul ar fi în stare să se oprească în loc. Deşi… ştiu că Bănel nu are profil de recuperator, că psihicul lui fragil cedează la primul eşec. Ştiu că Guriţă nu mai joacă fotbal de mult. Şi că, astfel, am putea avea două aripi foarte grăbite, dar prea puţin eficiente, care, în loc să facă echipa să zboare, ar trage-o la pământ. Mai ştiu că, în ciuda unei determinări profesioniste, alţi doi probabili componenţi ai lotului nu au şanse să-şi deposedeze sau să-şi depăşească adversarul.
De aceea, cred că vom proceda ca-n
