Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O elevă din Constanţa a fost agresată de un fost poliţist

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 octombrie 2010 ·

O elevă de 16 din Constanţa se află internată în stare gravă la Spitalul Judeţean Constanţa după ce un fost poliţist de la Transporturi a încercat, în ieri după-amiază, să o violeze. Atacatorul a fost arestat astăzi pentru 29 de zile pentru tentativă de viol, loviri și alte violențe. Sursa: Feri Predescu

Incidentul a avut loc ieri după-amiază, pe malul lacului Tăbăcărie din Constanța. Eleva de 16 ani, Bianca, împreună cu doi colegi, elevi la liceul Energetic aflat peste drum de parc, au ieșit de la cursuri în jurul orei 14.30 și au plecat spre casă prin parc, pe malul lacului.

Agresorul, Ionuț Marius Magda (29 ani) le-a ieșit în cale și le-a cerut o țigară și cum adolescenții nu fumau, așa că nu l-au ignorat. Sandra, colega Biancăi, spune că tânărul le-a vorbit de necazuri, că nu are casă, că părinții i-au murit și ar fi plecat. S-a întors apoi din drum în timp ce vorbea de unul singur.

„Spunea, ce fac, să mă sinucid sau să nu mă sinucid, gata știu ce fac și a scos o seringă plină cu un lichid roșu, cred că era sânge și ne-a amenințat că dacă nu stăm pe loc, o înfige în noi”, povestește Sandra.

Victima, în stare de șoc

Colegul fetelor le-a împins brusc și le-a strigat să fugă, însă agresorul s-a luat după ele și a prins-o pe Bianca. A târât-o într-un tufiș și a început să o lovească în față cu pumnii, cu o scândură și cu pietre. A dus-o apoi spre lac și i-a băgat capul în apă.

Colegul fetelor a asunat la 112 și în mai puțin de un minut, o patrulă de poliție aflată în apropiere a ajuns la fața locului. Agresorul, cu pantalonii în vine, a continuat să o bată de fată până când polițiștii au reușit să-l încătușeze și să-l ducă la Secția 1 Poliție.

Victima a fost transportată în stare de șoc la Spitalul Județean de Urgență cu fața tumefiată.

„Sunt un pericol”

„Mi-a spus un polițist că agresorul a fost și el polițist, la Transpo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum o ora
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 2 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum 48 minute
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 50 minute
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

Bărbat de 39 de ani, căzut de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei / I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă / A fost transportat la spital

News.ro acum 31 minute
Un bărbat de 39 de ani a căzut, marţi, de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost transportat la spital. I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă. ”Astăzi, 23 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Munici

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°