Trecerea Rapidului din mâinile lui George Copos, în cele ale cuplului Nicolae Cristescu – Adrian Zamfir e o chestiune de zile. Mâine ar trebui parafate actele, după care se vor derula primii paşi ai proiectului „Noul Rapid”, unul menit să readucă echipa din Giuleşti cât mai repede în Liga I.
Mutarea Rapidului de sub patronatul lui George Copos a fost la un moment dat în impas pentru că acesta a încercat să le bage pe gât noilor proprietari nişte credite ale Holdingului Ana. Înainte de ultima discuţie dintre părţi, Cristescu a spus că nu va accepta sub nicio formă acest lucru, dar până la urmă a făcut-o. „A trebuit să lăsăm de la noi, pentru că altfel nu ne puteam înţelege. Am acceptat până la urmă să preluăm noi un credit al lui George Copos în valoare de 1.050.000 de euro, de care n-am vrut să auzim iniţial. Am făcut-o pentru binele Rapidului, pe care nu-l puteam lăsa să moară din cauza unui milion de euro”, a spus Cristescu.
Vor lua ProRapid-ul cu chirie
Tot în avantaj a ieşit George Copos şi cu baza de pregătire din Bucureştii Noi, care a rămas în proprietatea sa. Pentru ca Rapid să aibă unde să se antreneze, noul patronat a acceptat s-o ia cu chirie de la Copos, aşa cum se va întâmpla şi cu Stadionul Giuleşti, care aparţine Ministerului Transporturilor. Părţile n-au stabilit încă suma, dar va fi una rezonabilă, de câteva mii de euro pe lună. Noii patroni vor avea însă obligaţia s-o şi întreţină.
Au buget de 1,4 milioane de euro pentru Liga a II-a
Noii patroni au stabilit un buget de 1,4 milioane de euro, ceea ce ar trebui să le asigure promovarea din primul an. În aceste condiţii, temerea că echipa nu se va putea înscrie în campionat, că va intra în faliment şi se va începe de la Liga a V-a, a fost spulberată.
Suporterii n-au vrut în conducere
Pentru a se pune bine cu fanii, dar şi pentru a-i atrage pe aceştia în număr câ