Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfînta Treime. Johan, Pep, Leo

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 19 aprilie 2012 ·

Începem să ne pierdem simţul măsurii. Şi să dăm drumul blasfemiilor cu voioşia pe care ne-o permite fotbalul

Simţiţi cum se încălzeşte Planeta? Cum vibrează rîul, ramul, catalanul şi castilianul înaintea lui El Clasico? Cum toată planeta se conectează la măreţul eveniment? Iar dacă te deconectezi, dacă mişti în frontul extazului general, dacă strici fotografia adoraţiei necondiţionate şi ai tupeul să spui că mai sînt şi alte echipe pe lumea asta care ar merita iubirea noastră oarbă, dacă ai îndoieli şi dacă gîndeşti altfel, bunăoară că nu-i foarte sănătos să gîndim toţi la fel, iar să simţim unitar nici atît, atunci, după toţi aceşti “dacă” puşi în discuţie, eşti privit cu o nesfîrşită milă amestecată cu un profund dispreţ. Nu înţelegi fenomenul, mă-nţelegi? Nu pricepi cum e treaba asta cu fotbalul de calitate, pentru că tu, mic punct rebel în univers, te hrăneşti cu ură, în timp ce oamenii adevăraţi îşi taie porţii mari de frumos. Mănîncă şi se uită, mănîncă şi se uită, nimeni nu face indigestie.

Şi ce dovadă mai bună că Planeta se pregăteşte pentru încleştarea dintre extratereştri şi galactici decît “Treimea Divină” identificată de L’Equipe Magazine pe pămîntul făgăduinţei fotbalistice, Barcelona. Le Pere (Tatăl) - Cruyff, Le Fils (Fiul) - Guardiola, Le St. Esprit (Spiritul Sfînt, scris prescurtat, ca la fotbal frate) - Messi. Aşadar, nici mai mult, nici mai puţin decît Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfînt (Sfîntul Duh în variantă creştin ortodoxă), deci Sfînta Treime în slujba tiki-takăi. De fapt, la geneza acestui sistem de joc care îmbină tehnica individuală perfectă cu mişcarea continuă a fotbaliştilor şi o ţesătură de pase “dumnezeiască”.

Nu vi se pare cam mult? Nu vi se pare că sună a blasfemie? Nevinovată, veselă, sprinţară, dar blasfemie în stare pură. După Biserica Maradoniană, ne-am pricopsit cu Sfînta Treime Barceloniană. De ce nu şi cu Sagr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 5 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 7 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 9 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 4 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 10 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 9 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 6 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/13°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°