Noul procuror general al României, domnul Tiberiu Nițu, nu ar trebui să aibă mare bătaie de cap cu dosarul Revoluției. Vinovățiile sunt de domeniul evidenței și numai influența vinovaților în societate, după 1989, a făcut să fie tergiversate mereu aceste cauze.
”Probele” care demonstrează vinovățiile pentru morții Revoluției, după fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu, sunt în același timp motivele pentru care România a pornit cu stângul în viitorul democratic.
Totul ține de modul în care sacrificiul Timișoarei a fost furat și folosit ca pretext pentru asasinarea soților Ceaușescu. Cei doi trebuiau să moară rapid, nu pentru a plăti sângele vărsat în Banat, ci pentru că stăteau în calea celor care aveau misiunea să preia controlul României.
Când au decis ca Ceaușeștii să fie uciși, Ion Iliescu și camarila sa nu aveau în vedere vreo idee de dreptate pentru crimele executate din ordinul dictatorului. Dacă era așa, crimele încetau în secunda în care noua putere a preluat controlul Armatei, Securității și Miliției. Iliescu și asociații săi aveau în cap atunci înlăturarea tuturor obstacolelor care puteau să le zădărnicească planul. Soții Ceaușescu erau un astfel de obstacol.
Un alt obstacol și mai mare erau sutele de mii de români aflați pe străzi, care cereau ”Jos comunismul!”, de la Timișoara până la Galați, de la Craiova până la Iași și de la Cluj până la București.
Ceaușescu nu putea să scape cu viață din simplul motiv că știa prea multe despre Ion Iliescu și acoliții săi. Vă dați seama ce puteau să spună cei doi numai despre Iliescu? Eroii Revoluției, uciși după ce Ceaușescu a pierdut Puterea, au plătit cu viața un conflict de interese simplu apărut în timpul Revoluției.
Românii care luaseră decizia să își riște viața în stradă nu doreau doar îndepărtarea Ceaușeștilor de la Putere. Doreau să se termine cu comunismul și să
