Locotenentul Lavinia Brebu din cadrul ISU „DROBETA” al judeţului Mehedinţi a obţinut, şi în acest an, 8 medalii la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor.
Lavinia Brebu a reprezentat cu succes România şi ISU „Drobeta” al judeţului Mehedinţi la Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor, ce s-au desfăşurat, în perioada 01-10 august a.c., la Belfast, Irlanda de Nord. Pe parcursul celor 10 zile, Lavinia Brebu a participat la toate cele 8 probe de nataţie, obţinând 8 medalii, dintre care 2 de aur, 3 de argint şi 3 de bronz.
Ea a concurat cu sute de pompieri şi poliţişti, din diferite state ale lumii, parcurgând 6 probe individuale şi 2 ştafete. La cele două probe individuale de 50 m şi 100m bras a obţinut medalii de aur, la probele de 50 m şi 100m fluture a obţinut medalii de argint, la 100 m spate - argint, iar la 200m mixt şi cele 2 ştafete a obţinut medalii de bronz.
„Determinarea şi pregătirea fizică susţinută, au ajutat-o să obţină şi de această dată 8 medalii. Lavinia Brebu face parte din lotul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi este singurul pompier–înotător din ţară care participă la concursuri de nataţie la nivel mondial. Jocurile Mondiale ale Poliţiştilor şi Pompierilor se desfăşoară o dată la doi ani în diferite state ale lumii. Pentru Lavinia Brebu a devenit deja o tradiţie atât participarea la acestă competiţie, cât şi obţinerea numeroaselor medalii”, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU “Drobeta”.
Palmares bogat
Cele 10 medalii (7 de aur, 2 de argint şi una de bronz), obţinute în anul 2008 la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, au plasat-o pe primul loc în fruntea clasamentului. În acel an, la Liverpool, a reuşit să devină cel mai bun pompier-înotător din lume. În anul 2009, la Vancouver, Canada, a reuşit să câştige 5 medalii, dintre care 3 de argint şi 2 de bronz. Tot în anul