Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Modelul „Doamnei de Fier”, inaplicabil în România

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 18 aprilie 2013 ·

Participanții la „Dezbaterile Evenimentul Zilei” au fost de părere că România nu este încă pregătită pentru o Margaret Thatcher. Sursa: Marian Ilie

Politicienii români nu cred în beneficiile pieței”, a spus economistul Florin Cîțu la „Dezbaterile Evenimentul Zilei – Modelul Thatcher este viabil în România”. De fapt, la această dezbatere, aproape toți vorbitorii șiau exprimat scepticismul că în România ar putea să apară un politician de tipul fostului premier britanic, iar politicile ei să fie aplicate și în această țară.

Comentând atitudinea inflexibilă a lui Thatcher față de aplicarea legii, fostul vicepreședinte al PDL Sever Voinescu, un susținător al moțiunii Macovei la ultimul congres al PDL, a spus: „S-a văzut la Congresul PDL, unde o astfel de atitudine a obținut 200 de voturi, iar restul de 4.800 au votat altceva”.

„E greu să avem un politician de tip Thatcher în România pentru că sunt două țări foarte diferite. Nu suntem o țară cu o tradiție a convingerilor ideologice. Suntem prea aproape de comunism. Să avem puțintică răbdare”, a recomandat analistul politic Emil Hurezeanu.

Model economic fără șanse în România

Nici modelul economic al fostului premier nu pare să aibă prea mari șanse în România. „Din păcate, România nu are șanse să aplice modelul Thatcher. Ea a trecut de la taxarea directă la taxarea indirectă. A lăsat omul să aleagă ce să facă cu banii săi”, a apreciat Florin Cîțu.

El a arătat că, în 2005, în România taxele au scăzut, dar, ulterior, pe pretextul „supraîncălzirii” economiei, ele au crescut din nou. Totuși, Sever Voinescu, un conservator și un admirator declarat al lui Thatcher, a spus că nu aprobă politica de privatizare masivă a fostului premier. Voinescu a amintit de privatizarea transportului deținuților, precum și de reacția negativă a publicului, după ce un prizonier a evadat de sub escortă.

Aflat alăt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 5 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 3 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 7 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 9 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

VIDEO „Unchiule, mă asculți?” O femeie din Brazilia s-a dus cu un mort la bancă în încercarea a obține un împrumut

HotNews acum 4 ore
O femeie din Brazilia a adus un bărbat de 68 de ani într-un scaun cu rotile la bancă și a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a declarat miercuri poliția braziliană, relatează Reuters. Banca BraziliaF

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 10 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Marcel Ciolacu: Cătălin Cîrstoiu să facă o conferinţă să răspundă la acuzaţii

Mediafax acum 9 ore
„Nu riscăm nimic, nu şi-a depus candidatura”, spune Ciolacu. „În momentul de faţă, eu cred că abordarea cea mai corectă, după ce decizia coaliţiei a fost ca dl. Cîrstoiu să fie candidatul comun, este ca dl. doctor Cătălin Cîrstoiu să facă o conferin

Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României

News.ro acum 6 ore
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii po

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Iohannis, la Consiliul European: trebuie să intensificăm şi să urgentăm eforturile coordonate, la nivel european, pe palierul de sprijin militar pentru Ucraina

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, înaintea reuniunii extraordinare a Consiliului European, miercuri la Bruxelles, că trebuie intensificate şi urgentate eforturile coordonate la nivel european „pe palierul de sprijin militar” pentru Ucraina. „Di

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°