Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Telegraph: "Moldova o duce mai bine decât Bulgaria!"

Publicat in Adevarul, luni 25 februarie 2013 ·

„Să dăm foc monopolurilor!“ este sloganul manifestaţiilor fără precedent din Bulgaria îndreptate contra austerităţii, politicienilor şi sărăciei. Pentru presa din Marea Britanie cazul Bulgariei este un argument în plus pentru a demontra că ţările din afara Uniunii Monetare Europene o duc mai bine decât cele ce fac parte din ea.

Protestele contra scumpirii energiei electrice şi sărăciei din Bulgaria au atras atenţia presei internaţionale. Pentru presa din Marea Britanie, cazul este un nou prilej de a face comparaţii în defavoarea ţării balcanice, dar şi a întregii Uniuni Europene.

"O problemă majoră notorie care frânează progresul economic al Bulgariei este corupţia. Un alt impediment ar fi ancorarea cursului de schimb al levei de euro, tocmai sistemul pe seama căruia este pusă stabilitatea financiară a ţării", scrie publicaţia britanică The Telegraph. Prin ancorarea levei, Bulgaria şi-a construit un culoar rapid de propagare a turbulenţelor din zona euro, apreciază editorialistul Ambrose Evans-Pritchard.

"Turcia o duce mult mai bine, la fel şi Ucraina şi Moldova. Lecţia este că dacă vrei să prosperi ca economie în dezvoltare la periferia Europei trebuie să stai departe de proiectul uniunii monetare", afirmă jurnalistul de la The Telegraph, publicaţie cu o politică editorială fecvent îndreptată contra zonei euro.

Spre deosebire de alte ţări est-europene din cadrul UE, precum România, Ungaria şi Letonia, Bulgaria a intrat în criza economică cu un buget echi­librat şi nu s-a văzut forţată să ceară ajutoare financiare de la FMI şi UE. Dar salariile şi pensiile bulgarilor au fost îngheţate de guvernul lui Boiko Bo­risov şi în aceste condiţii populaţia face cu greu faţă creşterii costurilor aduse de criza eco­no­mică. Scumpirea bruscă a energiei din această iarnă a fost picătura care a umplut pa­harul şi i-a făcut pe bulgari să iasă în stradă. Rezu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 36 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 20 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 49 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 54 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 36 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 18 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Alexandru Rafila: Vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vrea să găsească împreună cu colegii lui o soluţie legislativă care să permită o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, el

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°